fbpx

Drama elevelor minore care au fost abuzate sexual de profesorul de sport

,,I-a pus ceva în țigară și a profitat de ea”, spun părinții unei fetițe.

Un profesor de sport în vârstă de 29 de ani din județul Tulcea este acuzat că și-a abuzat sexual mai multe eleve. Acesta a fost reținut de polițiști, pentru că ar fi întreținut relații sexuale cu trei minore în formă continuată, notează antena3.ro.

Mama unei minore a sesizat Postul de Poliţie Topolog cu privire la faptul că profesorul de educaţie fizică şi sport ar fi întreţinut cu copila şi alte colege ale ei de la şcoala gimnazială din localitate mai multe raporturi sexuale. Cercetările efectuate de poliţişti şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag au dus la identificarea a trei victime, cu vârste cuprinse între 14 şi 15 ani, pe care inculpatul le-ar fi determinat, prin influenţa pe care o avea asupra lor ca, în perioada aprilie-iulie 2020, să întreţină raporturi sexuale.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar vineri procurorii au solicitat Judecătoriei Babadag luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, cererea fiind admisă. Decizia Judecătoriei Babadag poate fi contestată în 48 de ore de la pronunţare.

Mama unei fetițe abuzate spune că ar fi reușit să profite de copilă după ce i-ar fi dat o substanță din cauza căreia acesteia i s-a făcut rău, totul întâmplându-se în luna aprilie.

,,Prin anturajul cu încă o eleva …mama elevei a ascuns totul, deși tot satul știe de povestea lor amoroasă. A spus că a fost o farsă, adică a învățat-o pe elevă să spună că a fost o farsă, a ascuns și el a continuat să mai facă și alte victime”, a spus mama acesteia.

În luna aprilie, fata i-a zis mamei că o să iasă să se plimbe cu mașina.

,,Era 11:00 seara, el i-a oferit o țigară. După țigara aceasta mi-a spus că a avut simptome de vomă și dureri de cap. Am zis că nu este normal și că ceva i s-a pus în acea țigară și a profitat de ea”, a mai spus mama uneia dintre adolescentele abuzate de un profesor de la o școală din Tulcea pentru antena3.ro.

Sursa foto: obiectiv-sm.ro

Angajamentul PSD: noi proiecte pentru sănătate

Lucian Săuleanu: Craiova fără corupție! Capitala Olteniei sub supremația legii!

Ce sumă i-a dat o bunicuță oltencă iubitului său ca să nu publice pozele cu ea dezbrăcată!

Pescar, prins de jandarmi după ce a reușit o captură de 15 kg de caras!


Share and Enjoy !

0Shares
0 0
The following two tabs change content below.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0Shares
0