FCSB încearcă să își revină, pe plan intern, iar Elias Charalambous s-a declarat încântat de evoluțiile unui jucător de națională!
SuperLiga României părea să fie lăsată pe plan secund de FCSB, în această perioadă. Bucureștenii s-au mobilizat și au obținut o victorie care îi va ajuta foarte mult. Roș-albaștrii se concentrează mai multe pe cupele europene, iar pe plan intern, orice punct poate face diferența.
Elias Charalambous a fost încântat de felul în care s-au prezentat elevii lui în partida cu Sepsi. Antrenorul e la FCSB spune că îl are în lot pe cel mai bun portar din SuperLiga României.
Elias Charalambous și-a ales favoritul
„Sunt trei puncte foarte importante pentru noi. Este ceea ce ne doream. Am reușit să marcăm încă din prima repriză. La începutul reprizei a doua nu ne-am descurcat așa cum am dorit. Până la finalul partidei cei de la Sepsi și-au creat ocazii de a marca. Când nu luăm gol, există posibilitatea mai mare să câștigăm. Este foarte important și suntem fericiți că nu am primit gol. Știu foarte bine cine este Târnovanu, îl susțin mereu. Pentru mine, este cel mai bun portar din România.
Tănase este un jucător pe care-l știți, este aici să ajute echipa. Sunt convins că va mai da goluri. Ca să ne atingem obiectivele, trebuie să avem toți jucătorii într-o formă foarte bună. Înainte de meci am schimbat opt jucători, avem meciuri în Europa. Avem puțin timp să pregătim meciul cu PAOK. În seara asta (de duminică, 29 septembrie) ne întoarcem la București. Vom întâlni un adversar foarte greu”, a spus Elias Charalambous, la flash-interviu.
Concurență mare pentru poarta echipei naționale
România are mulți portari de valoare. Dar așa a fost mereu. Românii nu au simțit niciodată lipsa unui portar. Acum, Florin Niță și Horațiu Moldovan sunt principalii jucători pe care se bazează Mircea Lucescu pentru acea poziție. Mai departe, Târnovanu ar fi cea de-a treia variantă. Totuși, în orice moment, selecționerul îi poate convoca pe Laurențiu Popescu, Răzvan Sava sau Cojocaru.