FOTO! Românca și-a găsit sfârșitul într-o cameră din Linz. Acuzații grave aduse poliției austriece
Ana Maria, o tânără de 23 de ani, ar fi putut să trăiască şi acum, spun prietenii ei, dacă poliţiştii austrieci i-ar fi luat în serios când au anunţat că nu mai dădeau de ea. Tânăra a fost găsit zdrobită în bătaie, iar numai după tatuaje au putut părinţii să o identifice.

„Au văzut femeia plină de sânge prin geam”
„Femeia a murit după ce a fost lovită de mai multe ori cu o violenţă de nedescris. Un prieten român s-a îngrijorat şi a contactat poliţia, care a ajuns la adresa suspectului, unde au văzut femeia plină de sânge prin geam”, potrivit OE24.TV.
Colega de cameră a tinerei românce a apelat şi la un cunoscut avocat din Viena. Acesta susţine că a sesizat şi el poliţia, dar a fost îndrumat spre alt departament. Când au intervenit în sfârşit agenţii austrieci, era prea târziu.

Suspectul a mărturist tot!
„Supectul a ajuns deja pe mâna poliţiei, a fost interograt şi a mărturisit tot. Acum, ancheta poliţiei este în desfăşurare, iar după finalizarea anchetei, cazul va ajunge la procurori, iar învinuitul va fi dus la închisoare”, potrivit unui inspector.
Poliţia din Austria nu a comentat încă acuzaţiile că a intervenit cu întârziere în cazul româncei ucisă în bătaie.