Dezvăluiri cu întârziere despre relația lui Eugen Neagoe cu fotbaliștii Universității Craiova. Antrenorul a răbufnit și în vestiar: „Am strigat la ei”
Eugen Neagoe nu a avut o misiune ușoară la CS Universitatea Craiova. Multă lume vorbește despre faptul că fotbaliștii de acolo sunt răsfățați de patron. Puțini au recunoscut asta atunci când lucrau sub comanda lui Mihai Rotaru. Acum, după ce Sorin Cârțu a început să critice deciziile finanțatorului formației din Bănie, a venit rândul lui Neagoe.
Fostul antrenor explică faptul că nu s-a certat cu fotbaliștii, dar nici nu putea să aibă o autoritate prea mare. Neagoe explică faptul că alb-albaștrii mergeau imediat să se plângă la Mihai Rotaru, dacă nu le convenea ceva.
Eugen Neagoe i-a făcut praf pe alb-albaștri
„(n.r. – jucătorii importanţi au linie directă cu patronul?) Da. Din punctul meu de vedere nu (n.r. – nu este ok), dar lucrurile astea nu puteam să le controlez, dar sunt sincer. Mă cunoaşteţi, nu am teamă de nimic şi spun orice. Nu am avut absolut nicio problemă cu niciun jucător de la Craiova, pe cuvântul meu. Nici cu Ivan, nici cu Markovic, cu niciunul.
Ştiu că le-am reproşat o dată băieţilor… Acum nu ştiu dacă trebuie să spun asta. M-au supărat o dată şi la pauza unui meci am strigat la ei şi le-am spus <<Băi, ridicaţi-vă, trebuie să jucaţi, sunteţi valoroşi. Când nu vă convine, vă supăraţi, puneţi mâna pe telefon ‘nea Mihai, nea Mihai’. Ce e, mă, asta? Jucaţi fotbal, că sunteţi valoroşi>>. Sunt jucători valoroşi„, a declarat Eugen Neagoe, pentru Orange Sport.
Pârâciosul nu roade nimic, dar nici nu câștigă titluri
Mihai Rotaru nu i-a învățat prea bine pe fotbaliștii de la CS Universitatea Craiova. Majoritatea antrenorilor s-au lovit de aceeași problemă. Sau cel puțin au avut impresia că ea există. Singurii care au fost foarte duri din acest punct de vedere au fost Rădoi și Pițurcă. Ei au luat chiar și măsuri. Totodată, Laurențiu Reghecampf este cel care încearcă să0și apropie vestiarul. Actualul tehnician vrea ca fotbaliștii să vine la el să îi spună ce îi nemulțumește. Și să uite de Rotaru.