Eugen Neagoe a dat Sepsi pe Dinamo și vrea să facă performanță pe banca bucureștenilor! Oltean cu sânge alb-albastru, antrenorul se poate confrunta cu o situație inconfortabilă pe „Ion Oblemenco”!
Noul antrenor principal al echipei din Ștefan cel Mare este Eugen Neagoe, a anunțat directorul general al FC Dinamo București, Bogdan Bălănescu, prin intermediul site-ului oficial al clubului bucureștean.
Olteanul a fost dorit de o parte a suporterilor Universității Craiova, dar Mihai Rotaru l-a preferat pe Papură. Este posibil ca Neagoe să nu fie primit prea bine de Peluza Nord, la meciul direct dintre Craiova și Dinamo. Când era antrenor la Sepsi, tehnicianul obișnuia să poarte fularul alb-albastru după meciurile directe cu trupa din Bănie. Nu cu mult timp în urmă, Gică Popescu a fost înjurat de craioveni, iar unul dintre motive a fost tricoul alb-roșu pe care îl îmbrăcase în trecut.
Neagoe a mai antrenat echipe precum Universitatea Craiova, Pandurii Tg. Jiu, Drobeta Tr. Severin, apoi Steaua, Universitatea Craiova, prima reprezentativă a României și Al-Ittihad (Arabia Saudită) ca antrenor secund, Aris Limassol, Nea Salamis (ambele din Cipru), Politehnica Iași și Sepsi Sf. Gheorghe.
În 3 minute poți să citești și: Telenovela unui transfer: Qaka, în Bănie din a treia încercare!
În rând cu oltenii: „Justice for Craiova”!
Mihai Roman și-a stabilit viitorul! A semnat pe viață!
Idila dintre antrenor și jucătoare s-a oficializat!
Mihai Rotaru pierde teren: „Domnul patron ne-a amăgit”