Eugen Neagoe vrea mai mult de la atacanții Craiovei: „I-am spus după ce l-am schimbat”

Catalin Anghel

Mihai Rotaru nu mai face transferuri și i-a umplut lotul lui Eugen Neagoe de copii. Antrenorul pune presiune pe atacanți!

CS Universitatea Craiova s-a întors în țară, după cantonamentul din Bulgaria. Oltenii au disputat 5 partide amicale, în această pauză de vară. Elevii lui Eugen Neagoe au câștigat trei meciuri și au pierdut două. În ultima partidă, trupa din Bănie s-a impus cu scorul de 3-2, prin golurile marcate de Koljic, Danciu și Trică. Antrenorul alb-albaștrilor voia mai multe goluri de la atacantul bosniac și i-a transmis acest lucru, după ce l-a scos din teren.

  • Botev Plovdiv – Craiova 0-2
  • Craiova – Drita 2-0
  • Craiova – Ludogorets 0-2
  • Lokomotiv Plovdiv – Craiova 2-0
  • Craiova – Slavia Sofia 3-2

Eugen Neagoe vrea mai mult de la atacanții Craiovei

„A fost un antrenament reușit, chiar asta vorbeam și cu Bakero. Mulțumit pentru efortul mare pe care l-am făcut și noi și ei, a fost un antrenament reușit pentru ambele echipe. Meritam să câștigăm, am avut multe situații de a marca și cred că am mai avut încă patru foarte mari, asta vorbeam și cu Elvir Koljic după ce l-am schimbat.

I-am spus că trebuia să marcheze trei goluri, nu doar unul pentru că ai avut ocazii. Băieții și-au creat mule situații, din păcate am primit cele două goluri și nu trebuia să le primim pentru că au fost greșeli făcute cu mare ușurință”, a declarat Eugen Neagoe.

Mihai Rotaru nu mai face transferuri

Mihai Rotaru l-a transferat pe Alex Mitriță și s-a oprit. Neagoe a primit întăriri doar din academia Universității Craiova. Antrenorul va trebui să se descurce cu ce are la dispoziție și e normal să pună presiune pe jucătorii cu experiență. Chiar dacă patronul clubului va mai aduce jucători, o va face așa cum i-a învățat deja pe suporteri: în ultimele zile de mercato. Mai exact, prea târziu pentru ca tehnicianul să îi integreze corespunzător.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.