-3.7 C
Craiova
joi, ianuarie 20, 2022

Două motive pentru care orgoliul oltenesc al lui Trica e pus la îndoială!

De ce a acceptat antrenorul să înceapă a patra aventură pe banca tehnică a echipei lui Adrian Mititelu.

Eugen Trică a pozat tot timpul în acel oltean aprig, orgolios, care nu se încurcă deloc cu jumătăți de măsură. El s-a întors însă la echipa lui Adrian Mititelu, pentru a patra oară, după mandatul de interimar din 2010, și cele ale promovărilor, din sezoanele 2019-2020 și 2021, fiind comparat cu Nicolo Napoli ori Corneliu Papură la Rotaru. În istoria recentă a clubului, Trică este tehnicianul cu cele mai bune performanțe, două promovări consecutive. Acest fapt nu a contat prea tare în ochii patronatului, care s-au dispensat de serviciile sale, imediat după ce acesta și-a îndeplinit obiectivele.

După ultimul descălecat în Bănie, când a pus suflet și a dus echipa în prima ligă, Eugen Trică a fost înlocuit cu Adrian Mutu, apreciindu-se că nu are față de Liga 1. Firesc, antrenorul a fost revoltat atunci și a spus că nu va mai pregăti vreodată echipa lui Mititelu, că el nu e Napoli: „Nici nu se pune problema! Eu, încă odată, mă declar fan al acestei echipe, dar cu siguranță nu voi mai antrena această echipă. Nu mă întorc de șapte ori, sper să nu-l deranjez pe Nicolo Napoli. Voi susține această echipă minunată. Este clar și pentru mine, și pentru domnul Mititelu, că nu suntem compatibili”.

Ca în politică, la fel și în fotbal. Exact cum se întâmplă acum cu PNL și PSD, care par să fi găsit punctul de convergență, Trică s-a sucit și a ajuns la concluzia că e acum compatibil cu Mititelu și „cu siguranță nu voi mai antrena această echipa” s-a transformat în numaidecât. Practic, Eugen Trică a demonstrat o lipsă totală de consecvență, și-a călcat peste orgoliu, după ce a fost mazilit în două rânduri de Mititelu și a revenit în poziția de angajat al acestuia.

Cel de-al doilea motiv pentru care orgoliul antrenorului craiovean e pus sub semnul întrebării ține de informațiile apărute în media cu privire la motivele pentru care Flavius Stoican ar fi fost dat afară, care au legătură cu imixtiunile patronului asupra aspectelor tehnice. Gsp.ro a scris: „La un moment, Flavius Stoican l-a lăsat fără replică pe omul cu banii de la Craiova: «Este ca și cum ai o clinică, angajezi doctori, apoi te apuci să ții prelegeri medicilor cum să folosească bisturiul. Lasă-mă să iau eu deciziile, apoi mă judeci, când tragem linie!»”. Cum e improbabil ca Adrian Mititelu să se schimbe, e evident pentru oricine că Eugen Trică nu va avea parte doar de consultări, ci de impuneri.

În altă ordine de idei, mezinul familiei Mititelu a motivat alegerea lui Trică printr-un act de injustiție pe care chiar patronatul l-a făcut vis-à-vis de antrenor, când l-a îndepărtat de la echipă după promovare. Mititelu jr a spus la Telekomsport: „Am realizat că după ce a plecat de două ori de la echipă i s-a făcut o nedreptate. E cea mai bună variantă, n-am pierdut niciun meci cu el. E cel mai potrivit, a venit momentul să ne reparăm greșeala. A fost foarte receptiv. N-a mai fost nimeni pe listă, n-am discutat cu niciun alt antrenor”.

Craiova. O doljeancă a sărit de la etaj după o partidă de sex!

Când îl dă Mititelu afară pe Trică! Suporterii fac pariuri pe sfinți!

Eugen Trică, noul antrenor al FCU Craiova!

Cosmin Cojocareanuhttps://3minute.net
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Societate comerciala cu sediul în Craiova, domeniul de activitate confecții-marochinărie, angajează mecanic confecții piele. Salariu: 1000 euro. Condiții; profesionist, experiență.

Relații la tel: 0738/497538

Latest Articles