După ce au ratat obiectivul, oltenii își caută antrenor! Eugen Trica este foarte aproape de o revenire în Bănie!
Patronul FCU Craiova este hotărât să găsească un antrenor ce-i poate conduce pe craioveni spre divizia secundă. Potrivit fanatik. ro, Adrian Mititelu a demarat deja tratative cu Eugent Trica pentru preluarea băncii tehnice a grupării pe care o finanțează.
Dacă va ajunge la Craiova, antrenorul poate să dea naștere unor discuții destul de serioase. Nu cu mult timp în urmă, într-un interviu acordat Gsp, Trica a vorbit despre Craiova din prima ligă, patronată de Mihai Rotaru. Tehnicianul își dorea ca Bancu și compania să câștige campionatul.
„Craiova. Ar merita, sincer. Joacă fotbal, astea îmi plac mie. Uite, de exemplu, și Viitorul îmi place ce arată pe teren, eu zic că n-a depus armele, o să mai vedeți surprize. Revenind, va fi nebunia de pe lume dacă ia Craiova campionatul! Mi-e și frică să mă gândesc, se închide tot orașul, se va petrece trei zile și trei nopți”, spunea actualul antrenor al Snagovului.
În același timp, Trică își exprima susținerea și pentru echipa patronată de Adrian Mititelu: „Părerea mea e că ar trebui să joace și FC Universitatea pe Oblemenco. Sunt taxe mari, se iau aproape 10.000 de euro pe meci. Am citit declarația președintelui de la FC U, domnul Pușcaș, înțeleg că ar avea și oamenii bani să joace acolo. Or, dacă au, de ce să nu poată evolua acolo? S-ar găsi o formulă să nu se încurce una pe cealaltă. Ambele echipe sunt iubite la Craiova. E loc pentru toată lumea. Și FC Universitatea are suporteri mulți. Așa, le ia banii și unora, și altora și-ar fi toată lumea împăcată. Umple și CS Universitatea arena, dar și FC Universitatea. Aici, nu înțeleg autoritățile. La Craiova se mănâncă fotbal pe pâine, oamenii sunt fanatici”.
Foto: ProSport
În 3 minute poți să citești și: Scandal între Sud și Nord pe terasa lui Grande!