EXCLUSIV. Takuto Oshima, primul jucător la care poate renunța CS Universitatea Craiova, în vară!

Catalin Anghel

Fotbalistul adus de Constantin Gâlcă la Universitatea Craiova, Takuto Oshima, nu a reușit să îl convingă pe Mirel Rădoi că merită un loc printre alb-albaștri!

Mirel Rădoi a preluat lotul pregătit de Constantin Gâlcă, la Universitatea Craiova. Singura schimbare a fost în ofensivă, unde l-a pierdut pe Andrei Ivan, dar l-a primit pe Safira, un atacant pe care fostul antrenor al alb-albaștrilor l-a așteptat în zadar, pentru că a fost demis înainte să îl primească. Jocul trupei din Bănie s-a îmbunătățit, după ce Mihai Rotaru a schimbat tehnicianul. În vară, urmează ca și lotul să fie schimbat, în mare parte.

Conform surselor 3minute, Takuto Oshima este unul dintre jucătorii la care Universitatea Craiova ar putea renunța în vară. Mirel Rădoi nu e convins că japonezul îl mai poate ajuta, în sezonul viitor. Mai exact, antrenorul își dorește fotbaliști cu un fizic mai bun, la închidere, unde Vlad Screciu pare să facă legea, când vine vorba de echipa de start. Totodată, fostul selecționer al României vrea să aducă cel puțin un mijlocaș nou. Astfel, i-ar fi foarte greu să gestioneze situația, dacă nu ar renunța un alt jucător din lot.

„Dintre interii noștri, niciunul nu depășește 1.70m. Astea au ținut de o strategie la care nu am participat, dar din vară nu o să se mai întâmple asta. Ai nevoie și de alt tip de jucători la mijlocul terenului și în față”, a spus Mirel Rădoi.

Takuto Oshima, primul jucător la care poate renunța CS Universitatea Craiova, în vară!

Universitatea Craiova îi mai are îl lot pe Alex Cicâldău, Vlad Screciu, Anzor și Mihai Căpățână. Toți pot evolua la închidere. Dintre aceștia, doar mijlocașul georgian nu este tocmai polivalent, așa cum Mirel Rădoi își dorește. Totuși, Mihai Rotaru a plătit o sumă importantă pentru transferul lui și, fiind un fotbalist de națională, clubul nu își permite să renunțe la el ușor și chiar speră să obțină o sumă important în schimbul lui.

Astfel, prima șansă să plece de la Universitatea Craiova este a lui Takuto Oshima, mai ales dacă Mirel Rădoi își aduce în Bănie închizătorul preferat. Japonezul a fost unul dintre cei mai buni mijlocași din Superliga României, dar nu pare să se integreze prea bine printre alb-albaștri. El joacă în viteză, așa cum o făcea Dan Nistor. Colegii lui nu par să țină pasul cu el mereu și acest lucru ar putea să îi semneze biletul de plecare.

Takuto Oshima râde mai mult decât alți colegi!

Takuto Oshima a simțit faptul că zâmbetul l-a încurcat, de multe ori. El este un fotbalist puternic, cu o agresivitate pozitivă, dar și cu o bucurie de joc. Mai mereu are zâmbetul pe buze, dar japonezul consideră că, acest lucru, îl pune într-o postură delicată, uneori. Mijlocașul are 26 de ani și este cotat de Transfermarkt la suma de 1.000.000 de euro.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.