Bobocii vor păși cu emoție în această instituție de înaltă ținută științifică și academică…
Universitatea din Craiova, acest veritabil templu educațional și de formare a cadrelor de nădejde ale sistemului democratic și societății capitaliste cu o economie de piață în plin avânt, își reia mâine activitatea pluridisciplinară, de o valoare inestimabilă, recunoscută la nivel național și internațional. Cadrele didactice sunt pregătite să ofere cunoaștere de cel mai înalt nivel și astfel să contribuie la formarea noilor generații, care vor duce mai departe, pe culmi ale progresului, opera de înfăptuire a unei societăți multilateral dezvoltate.
Pentru boboci, emoția primilor pași pe culoarele Universității din Craiova va fi întrecută poate doar de cea resimțită în momentul intonării Gaudeamus Igitur în fastuoasa Sală Albastră.
Pentru a mai estompa din această emoție ce se va revărsa mâine în valuri nemărginite însuși conducătorul Cetății Băniei, primarul Mihail Genoiu, a transmis un mesaj ce va rămâne viu în memoria noastră, a tuturora. Din economie de spațiu, vom cita un singur paragraf, pe care viitorii și actualii studenți ar fi bine să-l memoreze pentru a-l putea reproduce peste decenii: „Diversificarea permanentă a ofertelor educaționale prezentate tinerilor de Universitatea din Craiova, profesionalismul comunității academice, importanța acordată cercetării și adaptarea la cele mai moderne metode de învățământ superior au creionat din instituția Universității cea mai importantă resursă de cunoaştere și de inovare din regiune. Iar toate acestea au făcut ca renumele Craiovei să fie și mai cunoscut în țară și în străinătate”. (cam ce am scris și noi mai devreme).
Gata, punem STOP aici pentru a vă readuce în realitate:
Sistemul superior de învățământ din Craiova nu mai contează la nivel internațional. A ajuns să fie devansat de universități din Uganda, Tanzania sau Mozambic. Universitatea din Craiova este pe locul 2149 în lume, adică nu mai prinde top 2000, ce să mai vorbim de 1.000.
Dacă vă tenteaza subiectul mai multe detalii puteți citi mai jos
Universitatea din Craiova nu prinde top 2000 în lume și nici top 10 în România. Vezi pe ce loc a ajuns
În al doilea rând, majoritatea liceenilor din Carol ori Buzești, adică elevii buni ai orașului, optează în cel mai rău caz pentru Politehnica bucureșteană, majoritatea dintre ei aleg să-și continue studiile universitare în străinătate.
În al treilea rând, după ce statul investește în ei, absolvenții Universității din Craiova, iar cazul elitei mediciniștilor este elocvent, pleacă pentru a profesa în străinătate.
Lipsa de corelație între nevoile economice ale orașului și sistemul de învățământ, fie el profesional sau universitar, este evidențiată și prin faptul că de ani buni Doljul nu abandonează locul 1 la numărul șomerilor.