Investiția este de circa 2 milioane de euro și se întinde pe 100.000 de metri pătrați
Producătorul de materiale de construcții SOCERAM SA, una dintre cele mai importante companii de acest tip din România, construiește în Gorj cea mai mare fabrică ce produce blocuri BCA, din România.
Societatea a achiziționat un teren de zece hectare, unde începuse o investiție înainte de anul 2010, însă care a trebuit să fie oprită din cauza crizei economice, potrivit igj.ro. Aceeași sursă citată mai menționează că investiția a fost reluată în toamna anului trecut, când primăria Târgului Cărbunești a emis autorizația pentru construirea fabricii: ,,Investiția se ridică la câteva milioane de euro și va fi cea mai mare fabrică din țară pe care o dețin. Capacitatea de producție va fi de 500.000 de metri cubi pe an. Vor lucra peste 100 de oameni la această fabrică. În plus, materia primă va fi procurată din zona orașului Târgu Cărbunești”, a spus primarul orașului Târgu Cărbunești, Dănuț Birău.
Pentru funcționarea fabricii se va introduce o conductă pe o lungime de opt kilometri, care ar putea asigura alimentarea unor sate ce aparțin de Târgu Cărbunești. Capacitatea de producție a noii unități va fi de 750 metri cubi pe zi, cu posibilitatea de extindere până la 2.000mc/zi.
VIDEO: Micutzu implicat într-un nou scandal cu sticle aruncate și geamuri sparte
