Familia Mititelu e gata să renunțe la FCU Craiova: „Trebuie să știi când să pui punct în viață”

Catalin Anghel
foto: captură video/DigiSport

Fotbalul l-a depășit pe Adrian Mititelu, după cum explică fiul principalului acționar de la FCU Craiova, care așteaptă ca tatăl lui să renunțe la echipă!

Adrian Mititelu Jr. a avut un discurs dur la finalul meciului cu Hermannstadt, în urma căruia oltenii au retrogradat, de pe ultimul loc. Fiul principalului acționar de la FCU Craiova așteaptă ca tatăl lui să renunțe la FCU Craiova. Acesta spune că atunci când fotbalul te depășește e nevoie să știi să te retragi. Astfel, în familia Mititelu se vor purta discuții serioase în acest sens.

Familia Mititelu e gata să renunțe la FCU Craiova

„Trebuie să recunoști atunci când fotbalul te depășește. Nu vorbesc acum de tatăl meu, ci de întregul colectiv. O echipă cu un buget de 6 milioane de euro să retrogradeze de pe ultimul loc. Este un dezastru din toate punctele de vedere. Este incredibil. Numai un lucru incredibil putea să ne aducă în această situație și asta s-a întâmplat. Trebuie să știi când să pui punct în viață.

În jurul acestui club au fost numai conflicte, numai energii negative care s-au transpus în teren. Eu zic că nu ar trebui să mai mergem împotriva vântului. Am calitate de acționar în societate, sora mea la fel, eu mi-am spus părerea. Nu știu ce viziune are sora mea. (N.r legat de ce crede că simte tatăl său, Adrian Mititelu) Probabil trăiește o dramă, nu ar vrea să fie nimeni în locul lui. Viața e mai presus decât fotbalulul”, a precizat Adrian Mititelu Jr. la FANATIK Superliga.

Mititelu se sfătuiește cu familia

Adrian Mititelu a spus că urmează să se sfătuiască și cu familia lui, în ceea ce privește echipa. Patronul de la FCU Craiova e gata să renunțe, dar nu e convins. El a spus că va lua o decizie în următoarele zile și o va comunica. Omul de faceri a investit milioane de euro și nu i-a ieșit, nici de această dată. Suporterii îl critică, jucătorii nu îl ascultă, în totalitate, iar antrenorii au început să îl evite.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.