fbpx

Spălătorie auto gratis, posibil doar azi, în Craiova!

Proprietarii de cai își pot duce animăluțul la spălat sau adăpat! Cine are timp, poate da o fugă și cu bidoanele!

Craiova, orașul tuturor posibilităților, ne surprinde de această dată cu o reinventare a fântânii arteziene de care ar fi invidioși chiar și cei mai influenți patroni de hoteluri de lux din Dubai. A apărut în premieră în Bănie fântâna care spală toate mașinile care intră în sensul giratoriu. Așa că dacă călătorești cu mașina prin Craiova ar fi ideal să-ți verifici ștergătoarele de acasă.

Oltenii sunt creativi din fire, așa că nu ne-ar suprinde să găsim chiar și niște animăluțe de companie prezente în jurul fântânii ținând cont că zilele sunt destul de caniculare și nu este deloc ușor pentru un căluț să umble toată ziua cu minunata căruță pe străzile Craiovei.

Poza este făcută în această dimineță, așa că norocoșii care au avut inspirația de a se afla la momentul potrivit în locul potrivit, șansa le-a surâs și au putut admira fântâna. Nu este cert însă dacă aceasta este la stadiul de prototip sau nu, ori dacă o s-o mai putem vedea în zilele ce urmează.

Sursa foto: Ești din Craiova/ Facebook

Consul SUA, jefuit în centrul unui oraș din România!

Un tânăr a împușcat un vatman în mijlocul zilei sub ochii zecilor de călători!

SCRISOARE DESCHISA DOMNULUI NICOLAE GIUGEA

Cu Săuleanu primar, Bănia va avea un centru de recuperare post COVID-19 și aparatură medicală de ultimă generație!

Scrisoare deschisă adresată membrilor și simpatizanților USR


Share and Enjoy !

0Shares
0 0
The following two tabs change content below.
Summary
Spălătorie auto gratis, posibil doar azi, în Craiova!
Article Name
Spălătorie auto gratis, posibil doar azi, în Craiova!
Description
Proprietarii de cai își pot duce animăluțul la spălat sau adăpat! Cine are timp, poate da o fugă și cu bidoanele!
Author
Publisher Name
https://3minute.net/
Publisher Logo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0Shares
0