Corvinul Hunedoara și-a câștigat dreptul de a juca în Europa League, dar Gică Hagi și Farul sunt doriți în acea competiție, de pe locul 4!
Deși a încheiat sezonul pe locul 4, Farul Constanța este dorit în Europa. Ioan Varga, patronul celor de la CFR Cluj, propune ca echipa lui Gică Hagi să îi ia locul Corvinului Hunedoara. Asta în cazul în care formația lui Florin Maxim nu va primi de la UEFA dreptul de a juca.
Farul Constanța, în locul Corvinului Hunedoara
Învinsă de CFR Cluj, scor 5-1, Farul Constanța a încheiat sezonul pe locul 4 și a ratat calificarea în cupele europene. În timp ce Corvinul Hunedoara a câștigat Cupa României și ar urma să evolueze în turul 1 preliminar din Europa League.
Însă, echipa lui Florin Maxim așteaptă verdictul oficial din partea UEFA, pentru a vedea dacă poate juca în Europa. Totuși, Ioan Varga vine cu o alternativă, în cazul în care Corvinul nu va primi licența de la UEFA. Patronul grupării din Gruia propune ca șefii clubului din Hunedoara să cedeze locul celor de la Farul.
Propunerea lui Varga pentru Corvinul
„Îl felicit pe domnul Rotaru, este un om care pune suflet şi mulţi bani în fotbal şi vreau să mergem în Europa cu toţii, pentru România. Mi-ar plăcea inclusiv Gică Hagi să meargă. Poate că ar fi frumos ca Hunedoara să renunţe pentru România şi să-l lase pe Gică Hagi să meargă cu Farul în cupele europene”, a declarat Ioan Varga, după partida din Gruia, conform Prima Sport.
Corvinul Hunedoara urmează să primească un răspuns din partea UEFA pe 20 mai.
