12.3 C
Craiova
miercuri, septembrie 28, 2022

FCU Craiova – CS Universitatea Craiova, cu tribunele goale!

Peluza Sud 97 nu se va prezenta la derby-ul Craiovei!: „Ne anunțam poziția fermă în fața acestei decizii”

Craiova este pe roșu, după ce rata de infectare a sărit de 6 la 1000 de locuitori. Astfel încât sunt două scenarii pentru disputarea derby-ului dintre FCU Craiova și CS Universitatea Craiova: doar cu vaccinați în tribune sau fără spectatori.

Potrivit gsp.ro, clubul lui Mititelu nu pare dispus să-și asume organizarea meciului cu spectatori. La ședința tehnică dinaintea marelui meci ar fi invocat faptul că nu găsește nici măcar 300 de stewarzi vaccinați, pentru asigurarea securității pe stadion. De altfel, FCU Craiova nu a pus bilete în vânzare pentru super-meci, nici măcar joi, cu trei zile înainte de fluierul de start al disputei de pe Oblemenco. Și asta în condițiile în care, spre comparație, la meciului cu FCSB, tichetele de acces se puteau cumpăra cu 10 zile înainte de partidă.

Peluza Sud 97 nu se va prezenta la meciul dintre cele două echipe din Bănie dacă pe stadion vor avea voie doar persoanele vaccinate: „Opriți discriminarea! Conform ultimelor zvonuri apărute, la competițiile sportive vor putea intra pe stadion doar persoane vaccinate. Peluza Sud transmite public că nu se va prezenta pe niciun stadion pe care se va îngrădi libertatea unei persoane pe baza vaccinului. Conform articolelor 4(1), 16(1), 23(1), 53(2) din Constituția României, dar și a paragrafelor 7.3.1, 7.3.2 și 7.5.2 din Rezoluția 2361/2021 a Adunării Parlamentare a Consiliului European, considerăm abuzivă, discriminatorie și neconstituțională îngrădirea accesului pe stadion, leagăn al libertății, unor persoane care au dreptul de a decide dacă vor sau nu să se vaccineze. Nu credem în conspirații, nu dorim să intrăm în subiecte legate de virusologie sau alte aspecte de ordin medical, ci doar ne anunțam poziția fermă în fața acestei decizii. Din momentul în care vor putea intra pe stadion atât persoanele nevaccinate, cât și cele vaccinate, vom fi prezenți, așa cum am fost și până acum. Speram ca acestea să fie doar zvonuri și să ne putem susține echipa de pe stadion, duminică, în meciul cu utopiile. Rămâne cum am stabilit, toți în negru la ora 18:00 în Centrul Vechi, INDIFERENT DE SITUAȚIE! Libertate pentru suporteri!”, este comunicatul Peluzei Sud 97.

Decizia suporterilor din Peluza Sud vine la câteva zile după ce aceștia își anunțau prezența la „Ziua Judecății”, indiferent de regulile pe care autoritățile urmau să le impună: „Duminică e Ziua Judecății! De la cel mai mic până la cel mai mare aurolac, de la cel mai bine ascuns șobolan până la cel mai sus pus, de la cel mai neînsemnat profitor și trădător până la ultimul sifon de pe gardul de la nord, toți vor plăti pentru răul adus Universității Craiova. Indiferent dacă meciul se va juca cu sau fără spectatori, Peluza Sud va fi la stadion! Ne vedem la ora 18:00 în Centrul Vechi, în negru și pregătiți să mai arătam încă o dată sclavilor că nu au ce căuta în acest oraș”.

Rotaru atacă frontal: „Vă ascundeți de Ziua Judecății!”

Mihai Rotaru a urmărit să profite de modul în care rivala locală a gestionat modul de organizare al meciului și a emis un comunicat dur pe site-ul clubului său. Rivalul lui Mititelu este chiar dispus să suporte cheltuielile de organizare pentru partida de duminică.
Decizia luată după bătaia dintre Reghe și Ana Maria Prodan!

Ce se va întâmpla cu fostul antrenor al Universității Craiova și al Prodancei! După ce Laurențiu Reghecampf și Ana Maria Read more

România-Liechtenstein
Euro 2024. Grupa de foc pentru România!

Cum ar arăta grupa dezastru pentru națională și care ar fi cea mai accesibilă posibil! Odată cu retrogradarea în grupa Read more

„Frica de suporteri. Întotdeauna v-a fost frică de suporteri, indiferent câte societăți comerciale ați schimbat sau cum s-au numit ele. De frica suporterilor, ați început prin a muta echipa la Severin, apoi ați declarat sus și tare că orașul Craiova nu merită să aibă echipă de fotbal şi, imediat, aţi venit cu bomba că este „echipa familiei voastre și a copiilor copiilor voștri” și noi toți, ceilalți, trebuie să ne facem echipă de fotbal. De când v-ați înființat prima societate în anul 2005 și până la ultima, „inaugurată“ în anul 2017, ați mințit, manipulat și trădat.
Și, cu toate că „Ziua Judecății” se apropie cu pași repezi, voi încă vreți să vă ascundeți. Vreți ca lumea să nu vadă că, în tot acest timp, ați fost o minciună. Că sunteți puțini și că tot ceea ce vă leagă este patronul. Și atunci ați hotărât să fugiți de judecată, să nu vadă o țară întreagă că pentru orașul Craiova, pentru regiune, SRL-ul din 2017 nu există. Vă ascundeți în spatele unor minciuni: că jandarmeria nu vă lasă să organizați meciul, că nu aveți firmă de pază ca să vă asigure siguranța. Pentru a termina cu aceste minciuni, vă propunem să plătim noi toate costurile pentru buna desfășurare a evenimentului şi să asigurăm necesarul de stewarzi pe care susțineți sus și tare că nu-i aveți. Cu o singură condiție: Lăsați suporterii să vină la stadion! Lăsați oamenii să se bucure de fotbal! Puneți biletele în vânzare pe tot stadionul! Nu vă mai ascundeți! Și țineți minte că, dacă veți juca fără spectatori așa cum vreți să o faceți, loviți nu doar în suporterii Universității Craiova, ci și în proprii voștri suporteri. Pentru că, dacă Peluza Nord nu va fi duminică în stadion, nici Peluza Sud nu va avea acces la meciul retur. Dar, poate, ca de obicei, nu vă interesează asta”, a fost replica Universității Craiova.

Peluza Nord Craiova și-a manifestat îngrijorarea față de planurile pe care conducerea FCU le are, înainte ca Mihai Rotaru să lanseze comunicatul pe site-ul clubului.

„mititeii o să încerce în continuare șicane cu bilete pentru ca sunt disperati sa ne imputineze simțindu-se în evidentă inferioritate. Asta este si motivul pentru care nu au scos inca biletele la vanzare. Este de datoria noastra ca aceste sicane sa nu isi atinga scopul. – Nu vă grăbiți să vă luați bilete în alte sectoare, așteptați indicațiile clubului și ale Peluzei Nord. Indiferent cum, pana la urma o sa intre la stadion toti cei care vor, dar important este sa stam impreuna. Tratați deja ca pe o zi de meci ziua de duminică Urmariti cu atentie paginile Universitatea Craiova si ale Peluza Nord Craiova pentru noi informatii”, a fost reacția Peluzei Nord.

Rotaru atacă frontal: „Vă ascundeți de Ziua Judecății!”

Loading RSS Feed
Powered by Custom News Feed

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

31,155FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă

Latest Articles