Adrian Mititelu Jr. a tremurat până să primească aprobarea! Ultima mișcare a fost productivă pentru alb-albaștrii din Liga 2!
După ce FCU Craiova s-a calificat în 16-imile Cupei României, oltenii și-au făcut deja planuri pentru a disputa partida pe „Oblemenco”. Lucrurile au mers bine pentru ei la tragerea la sorți și au căzut cu o echipă ce s-a aflat într-un eșalon superior în sezonul trecut, fapt ce le-a permis craiovenilor să fie gazde cu ASU Poli. Totuși, nimic nu era sigur. Exista posibilitatea ca formația Craiovei patronată de Mihai Rotaru în Liga 1 să-și convingă adversarii să cedeze poziția de gazde. Și așa a fost. Meciul dintre Progresul Spartac și CS Universitatea va avea loc pe „Oblemenco”.
Situația nu a fost atât de rea pentru FCU. Chiar dacă alb-albaștrii din prima ligă au un soi de exclusivitate, meciurile celor două echipe din Bănie nu au fost programate în aceeași zi. Mititelu Jr. a făcuse deja o cerere către Primărie pentru organizarea jocului, dar s-a văzut nevoit să înainteze și o doua astfel de hârtie, prin care, în mod ciudat, se adresează Olguței Vasilescu cu apelativul „domnule primar”.
În cele din urmă, FCU Craiova a primit aprobarea să-și dispute jocul din Cupă pe stadionul din Bănie: „Cererea formulată de clubul nostru către Primăria Craiova pentru ca jocul dintre FC U Craiova 1948 și ASU Poli Timișoara, din cadrul șaisprezecimilor Cupei României, să se joace pe Stadionul Ion Oblemenco, a fost aprobată. Partida de cupă va avea loc pe 28 noiembrie, la ora 18:00. Din păcate, susținătorii echipei noastre nu pot fi fizic în tribune. Astfel, începând de luni, 23 noiembrie, puteți achiziționa bilete virtuale în valoare de 10 RON pentru partida împotriva echipei ASU Poli Timișoara, atât de pe pagina noastră de facebook și de pe site-ul oficial, cât și de pe eventim.ro. Pentru partida disputată duminică, dintre FC U Craiova 1948 și SCM Gloria Buzău, s-au vândut 1406 de bilete. Vă mulțumim!”, este comunicatul clubului condus de Mititelu Jr.
FCU Craiova tremură pentru locul pe „Oblemenco”
„Sezione Ultra’ a salvat-o pe Știința!”
Catalin Anghel
Latest posts by Catalin Anghel (see all)
- Atacantul ce poate schimba ofensiva Craiovei! - ianuarie 20, 2021
- Tensiuni mari la Craiova în absența lui Rotaru: „Era prin Maldive. Are nevoie de relaxare” - ianuarie 20, 2021
- Când încep înscrierile în clasa pregătitoare! - ianuarie 19, 2021

