Valentin Mihăilă va fi pe ecranele cinematografelor din toată țara, odată cu apariția filmului așteptat de multă lume!
Jucător de națională și om important la Parma, Valentin Mihăilă este și vedetă în filmul despre calificarea tricolorilor la EURO 2024. „În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania” va avea premiera pe 17 mai în cinematografele din toată țara. Filmul prezintă drumul elevilor lui Edi Iordănescu spre turneul final din Germania.
Valentin Mihăilă, jucătorul fără de care filmul calificării nu ar fi fost posibil
Unul dintre momentele cele mai importante ale calificării la Euro 2024 a fost reprezentat de ultimele minute din meciul Elveția-România. Intrat de pe bancă, Valentin Mihăilă a înscris două goluri în decurs de câteva minute, cu prețul unei accidentări.
„Mă simt foarte bine, sunt fericit, dar în acelaşi timp sunt trist pentru că din nou cred că am suferit o leziune musculară pe coapsa dreaptă. Nu prea mă încântă acest lucru.
Un rezultat pe care, părerea mea, îl meritam. A doua repriză am jucat foarte bine. Îmi felicit coechipierii, echipa, suporterii pe această cale pentru că ne-au susţinut până în ultimul moment. Am crezut în şansa noastră şi am reuşit să egalăm.”, a spus Valentin Mihăilă la finalul meciului din Elveția.
România, gata de Euro, gata de film
Regizat de Remus Achim, filmul „În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania” va fi disponibil pe marile ecrane din 17 mai. Pelicula este produsă de Federația Română de Fotbal și prezintă întreaga poveste a naționalei calificării la Euro 2024.
Potrivit FRF, filmul cuprinde peste 100 de ore de filmări din cantonamentele echipei naționale, din timpul antrenamentelor, al deplasărilor în străinătate, totul pas cu pas și etapă cu etapă documentat. De asemenea, 4 ore de imagini chiar din vestiarul tricolorilor, dinaintea meciurilor, din pauze și de la finalul acestora.