FCU Craiova încă speră la promovare, iar Florin Costea explică ce au făcu oltenii pentru îndeplinirea acestui obiectiv!
- S-a întors Cristi Bărbuț: „Mă antrenam cu ei de ceva timp”
- Cristi Borcea, ofertă pentru vedeta de la FCU Craiova
Meciul dintre FCU Craiova și FC Argeș este programat marți, de la ora 19:30, pe stadionul din Bănie. Cu această partidă se încheie etapa a 18-a a Ligii 2, prima programată în 2025. Florin Costea spune că alb-albaștrii nu sunt într-o situație prea bună, dar speră ca pregătirea de iarnă și ambiția să facă diferența, pe teren, iar elevii lui Vali David să câștige toate meciurile rămase, până la începerea play-off-ului.
Florin Costea explică în ce situație se află FCU Craiova!
„Au fost cinci-șase săptămâni de pregătire, în care ne-am antrenat și ne-am gândit doar la aceste patru jocuri care au rămas. Ne gândim și credem că putem să le câștigăm pe toate, pentru a accede în play-off. Am avut șapte meciuri de pregătire, eu zic că reușite. Băieții s-au comportat foarte bine. A fost o perioadă destul de grea. Am și încărcat mult, cum este pregătirea de iarnă.
Ne gândim doar la cele patru meciuri, iar cel mai important este primul, cel de mâine, pe care dorim să-l câștigăm și să ne apropiem de locurile de play-off. Nu suntem într-o situație prea bună în momentul de față, dar ne gândim doar la cele trei puncte contra Argeșului și credem foarte mult în victorie, pentru că altă soluție nu avem. Determinarea și unitatea echipei ne vor aduce mâine cele trei puncte”, a mai spus Florin Costea.


FCU Craiova încă speră!
FCU Craiova mai are doar 4 meciuri de disputat, până la play-off și oltenii trebuie să facă puncte cât mai multe, pentru a ajunge în fazele superioare din Liga 2. Echipa lui Adrian Mititelu ocupă locul 10 în acest moment, cu 23 de puncte acumulate în 15 jocuri.
