7.3 C
Craiova
joi, aprilie 18, 2024

Florin Costea s-a întors pe teren: „Mi-aș dori promovarea”

Briliantul lui Mititelu a revenit și visează la promovare: „Eu am campionate câștigate, am promovări, dar vom vedea ce vom reuși”

A fost unul dintre cei mai promițători jucători ai generației sale, dar o accidentare i-a distrus cariera și nu a reușit să ajungă acolo unde mulți îl vedeau. Adrian Mititelu a făcut tot posibilul pentru a-l aduce la Craiova și pentru a-l păstra. L-a adus la echipă și pe fratele lui Florin, iar cei doi au făcut un cuplu excepțional în Bănie.

VIDEO: Florin Costea și regretele unei regiuni: „Asta l-a terminat”

Acum, Florin Costea a revenit în iarbă, la Viitorul Dăești, după o perioadă în care pandemia a încurcat destul de mult sportul. Fotbalistul nu a uitat să dea goluri, iar în ultimul meci jucat pentru echipa lui a reușit să marcheze. Costea speră să promoveze cu Dăești.

După perioada lungă în care nu am jucat nici măcar amicale, ne trebuie ritm de joc, să ne reintrăm în formă. La Horezu, în jocul de campionat, ne-am bătut singuri, ne-au prins pe trei contraatacuri și așa s-a scris istoria meciului. Am mers mai departe în Cupă, sperăm să aducem aici o echipă de Liga a 2-a, iar în campionat vom vedea ce va fi. Mi-aș dori promovarea, eu am campionate câștigate, am promovări, dar vom vedea ce vom reuși.Anul trecut am terminat pe 11. Toate meciurile sunt importante, luăm meci cu meci și dacă avem șanse, de ce nu? Lotul este cam același, stăm în același nucleu de 4-5 jucători care a ținut echipa în ultimii doi ani. Sperăm să nu avem jucători infectați cu coronavirus și să fim cu toții apți, asta este cel mai important în momentul de față”, a spus Florin Costea, pentru Liga2.ro.

În 3 minute poți să vezi și: Cârțu a urmărit FCU Craiova: „Napoli nu e fraier”

FC Argeș – Craiova: primul 11 al lui Bergodi!

Catalin Anghel
Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

Accesează-ne și aici!

Latest Articles