„Diamantul” lui Mititelu mai are goluri de dat: „Este ultima echipă pentru care mai joc”
Florin Costea ajungea la Craiova în 2005, după ce Adrian Mititelu s-a angajat în fața clubului CSM Râmnicu Vâlcea să plătească suma de 500.000 de euro pentru cel ce avea să devină „Briliantul Olteniei”. Tot atunci, părinții fotbalistului ar fi condiționat transferul, astfel încât alături de Florin să meargă pe „Oblemenco” și Mihai, fratele mai mic.
Au urmat momente frumoase pentru Florin Costea și echipa pe care copiii din Oltenia o scriau la sfârșitul caietului de matematică. Acea formație nu s-a ridicat la un nivel foarte înalt, nu a realizat performanțe, dar avea acel spirit, un spirit ce-i făcea pe cei mici să cânte imnul Universității oriunde mergeau. În 2009, mulți în vedeau pe Florin Costea drept viitorul lider al echipei naționale, chiar dacă la acea vreme Adi Mutu era încă la un nivel foarte înalt. Totuși, norocul nu a fost de partea lui. „Briliantul Băniei” și-a rupt piciorul și nu a mai fost niciodată același fotbalist după recuperare. În 2011 pleca la Steaua. A stat în Capitală doar un an, după care a mers la Turnu Severin, unde credea că-și va relansa cariera. În 2013, CFR Cluj i-a dat o șansă lui Costea, dar timp de doi ani nu a reușit să impresioneze. În 2015 a plecat în Rusia, la Arsenal Tula, dar după numai 4 luni a ajuns sub contract cu irakienii de la FC Zakho, sun comanda lui Ilie Stan. Problemele au apărut și în Irak, iar după aproape un an de pauză, Florin s-a întors la echipa ce la trimis spre fotbalul mare: Râmnicu Vâlcea. A rămas din nou liber de contract din ianuarie 2017, pentru ca în octombrie să semneze cu Energeticianul, unde a stat exact un an. Din ianuarie 2018 până în luna august a aceluiași an, a fost iarăși liber de contract, revenind în cele din urmă la Craiova lui Adrian Mititelu, unde a stat până în februarie 2019. Apoi, Costea a semnat cu Atletic Bradu, echipă din Liga 3, care a retrogradat la finele sezonului.
Florin Costea vrea să-și încheie cariera acasă: „De aici mă retrag”
Ulterior, Costea a ajuns jucător de fotbal în Liga 3, la Viitorul Dăești, iar acum vrea să își încheie cariera acolo. Fotbalistul în vârstă de 36 de ani tocmai a semnat prelungirea contractului cu echipa din Liga 3.
„Nu mai vreau să mai plec de acasă, de lângă familie, am fost plecat 20 de ani! Dăești este ultima echipă pentru care mai joc, de aici mă retrag. Mai vreau să joc de plăcere, dacă sunt ferit de accidentări, joc cât mă țin picioarele. Când nu mai pot să joc, ridic mâna și mă dau singur la o parte. Eu vreau doar să joc, asta îmi place, nu sunt pasionat să și joc și să antrenez” a spus Costea, potrivit pentru.Liga2.ro.
Jucătorul pe care Adrian Mititelu voia multe milioane de euro are de gând să-și facă un nume printre antrenorii importanți din România: „Voi face cursurile de antrenor cât mai curând, dar mai vreau să joc, cât mă țin picioarele. Când nu mai pot să joc, ridic mâna și mă dau singur la o parte. Eu vreau doar să joc, asta îmi place, nu sunt pasionat să și joc, să și antrenez. Când voi dori să antrenez, voi pune stop carierei de jucător. Poate voi ajunge un antrenor mare, nu știi ce îți oferă viitorul în viață, trebuie să profiți de oportunitățile care apar. Când eram mic îmi doream să fiu fotbalist, dar nu mă gândeam că ajung să joc la echipa națională, chiar dacă asta visam”, a declarat Florin Costea, în primăvară, potrivit Liga2.ro.
