Florin Gardoș a dezvăluit un detaliu neștiut despre Devis Mangia: „Eu abia așteptam să plece”

Virdol Robert

Fostul fotbalist al oltenilor a făcut o dezvăluire incendiară despre Devis Mangia

Tehnicianul italian este unul de antrenorii străini care au reușit rezultate în fotbalul românesc, iar în Bănie el a fost apreciat de către fanii echipei. Despre Devis Mangia se vorbește și acum. Tehnicianul și-a pus amprenta asupra culorilor alb-albastre, iar fotbaliștii pe care i-a antrenat la Universitatea Craiova în amintesc în declarații, în diferite contexte.

Florin Gardoș a dezvăluit un detaliu neștiut despre Devis Mangia

Spre final de cariere, Florin Gardoș a trecut pe la Universitatea Craiova, iar acolo a fost antrenat de Devis Mangia. Într-o discuție, despre problemele actuale ale echipei din Bănie, Florin Gardoș l-a inclus și pe antrenorul italian. Acesta nu a avut relație senzațională cu tehnicianul, iar la un moment dat a fost trimis de acesta la echipa a doua. Gardoș spune că el abia așteptat ca Magia să plece de la echipă, chiar dacă era un profesionist.

Gardoș a explicat că antrenorul avea putere prea mare și nu-i puteai spune nimic.

„Eu abia așteptam să plece Mangia, nu a mai plecat. Mangia era extraordinar de profesionist, nu exista o întrebare tactică la care să nu știe să îți răspundă, răspundea perfect. Problema mea a spus-o și atunci, uite că domnul Țicleanu confirmă lucrul ăsta. El avea putere prea mare, lua toate deciziile. Nu puteai să îi spui nimic, la un moment dat l-am întrebat  la un aut de ce nu facem pressing în jumătatea proprie. Lăsa tot timpul să primească fundașul central, iar ăla schimba. Mi-a spus că vrea să aibă tot timpul mingea în față. A părut și deranjat că i-am spus ceva, dar i-am pus doar o întrebare”, a declarat Florin Gardoș, pentru Fanatik

Gardoș s-a plâns că la Universitatea Craiova nu existat director sportiv

Fostul fundaș spune că italianul era foarte încăpățânat, iar lipsa unui director sportiv s-a simțit la echipa din Bănie în acea perioadă.

„Era foarte încăpățânat și nu aveai un director sportiv în staff cu care să vorbești lucrurile astea. Omul era profesionist 100%, foarte, foarte bun tactic”, a mai spus Florin Gardoș, pentru sursa anterior citată

Share This Article