Fostul mare portar a fost deranjat de declarația pe care Andrei Ivan a făcut-o la despărțirea de Universitatea Craiova
Florin Prunea l-a atacat pe Andrei Ivan într-un moment în care credea că nu este auzit, după ce a aflat ce mesaj i-a trimis atacantul selecționerului Mircea Lucescu. Fostul internațional a comentat asupra atitudinii fotbalistului, care în această iarnă s-a transferat la Adanaspor, echipă din a doua ligă a Turciei.
Florin Prunea l-a criticat pe Andrei Ivan: „El, la Craiova, a rămas datorită relației cu Rotaru”
Andrei Ivan a părăsit Universitatea Craiova în această perioadă de mercato, ajungând la Adanaspor, echipă din a doua ligă a Turciei. Atacantul de 28 de ani s-a transferat sub formă de împrumut până la finalul sezonului și, în loc să lupte pentru titlu alături de olteni, va încerca să evite retrogradarea cu echipa aflată pe locul 19 în clasamentul ligii secunde din Turcia.
Daniel Niculae explică în ce condiții îl poate transfera Universitatea Craiova pe Ianis Stoica!
Decizia lui Andrei Ivan a stârnit numeroase critici, iar printre cei care au comentat această mutare se numără și Florin Prunea. Fostul mare portar a fost deranjat de declarația pe care Ivan a făcut-o la despărțirea de Universitatea Craiova, când i-a transmis un mesaj selecționerului Mircea Lucescu: „Dacă marchez multe goluri, cred că o să-i sar în față domnului selecționer”.
„A avut o cădere foarte abruptă, era jucător de echipă națională”
„Asta cu săritul în față m-a dat pe spate. Eram în direct? Îmi cer scuze! Un sfat, așa, că e băiat tânăr. Să lase guma aia! E vorba de un minim respect. Mi-e greu să cred că-i sare în față selecționerului dacă s-a dus la Adanaspor. Dacă mergea la o echipă de prima ligă, da. Așa, mi-e greu să cred. Nu înțeleg transferul ăsta. Împrumut 6 luni, fară clauză de cumpărare. E un transfer cu două tăișuri.
Poți să te duci în cap sau să dai 5-6 goluri și obții un transfer în prima ligă din Turcia. Nu înțeleg căderea băiatului ăsta. A avut o cădere foarte abruptă, era jucător de echipă națională. De când a dat gol cu Muntenegru, când a scos telefonul și râdea, de atunci am avut o problemă cu el. Nu personal, că nu-l cunosc, dar am zis că e o problemă cu băiatul ăsta. De atunci, a fost ca un avion care se duce în bot”, a declarat Florin Prunea, conform digisport.ro.
„A avut și probleme cu suporterii după, știm cu toții”
Florin Prunea a continuat să-l critice pe Andrei Ivan, afirmând că fotbalistul a rămas la Universitatea Craiova doar datorită relației apropiate pe care o are cu patronul Mihai Rotaru.
„El, la Craiova, a rămas datorită relației cu Rotaru. Nu pentru valoarea și jocul lui. A avut și probleme cu suporterii după, știm cu toții. Cădere incredibilă! El crede că-i va fi ușor în liga a doua din Turcia? Păi, voi știți ce e acolo? Aoleu!”, a mai spus Florin Prunea, conform sursei menționate anterior.
