Alex Mitriță și Universitatea Craiova vin tare din urmă, în timp ce Florinel Coman a fost dur față de colegii lui de la FCSB!
Florinel Coman a fost foarte supărat la finalul jocului cu Oțelul. Nu doar că a fost eliminat, dar fotbalistul nici nu a reușit să facă diferența, în timpul pe care l-a avut pe teren. El și-a criticat dur colegii, despre care a spus că au fost jalnici. S-a inclus și pe el în aceeași categorie. Totuși, vedeta de la FCSB s-a bucurat pentru faptul că CFR Cluj și Rapid s-au încurcat.
Florinel Coman vede partea plină a paharului
„N-am fost o echipă activă, în frunte cu atacanții. Suntem îngrijorați. Marcăm doar din faze fixe, nu mai avem același randament pe care l-am avut în etapele trecute. FCSB nu a fost obișnuită așa. Puteam să ne desprindem, dar trebuie să ne gândim că e bine că s-au încurcat și celelalte echipe. Nu ne-am relaxat, am venit să jucăm fotbal și să câștigăm meciul. Asta este, noi suntem vinovați, mai ales jucătorii de atac.
La sfârșit, suporterii au fost cu noi, am vorbit, trebuie să batem CFR-ul. M-am uitat pe reluare, mi s-a părut că Popescu face preluare, iar jucătorul Oțelului îl împinge. Mi s-a părut fault. La primul galben, a vrut să-mi dezlege șiretul și i-am dat cu mâna. Al doilea galben, stau în fața mingii, nu fluieră și scoate direct cartonașul galben. Am fost nervos, am ratat o ocazie mare. Am fost jalnici cu toții”, a spus Florinel Coman.
Coman merge la EURO
Florinel Coman este unul dintre fotbaliștii pe care Edi Iordănescu s-a bazat în preliminariile ERUO. Fotbalistul are șanse mari să meargă și la turneul final, dacă va continua să joace la echipa de club și va fi ferit de accidentări. Selecționerul l-a antrenat pe Coman și la FCSB, unde a stat destul de puțin, pentru că nu s-a înțeles prea bine cu Gigi Becali.