Fotbal-șampanie la Universitatea Craiova: și Mirel Rădoi depinde de Alex Mitriță!

Catalin Anghel
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Crezi că Universitatea Craiova ar mai prinde play-off-ul fără Alex Mitriță? Mirel Rădoi, salvat și el de sclipirile starului din Bănie!

Universitatea Craiova reîncepe să joace fotbal-șampanie. Nu la nivelul așteptat de suporteri, dar se apropie. Oltenii au învins la scor Poli Iași, fix în meciul de debut al lui Mirel Rădoi, recent revenit în Bănie. Alb-albaștrii s-au impus cu scorul de 4-1, dar împotriva unor adversari care au lăsat impresia că sunt destul de debusolați, după plecarea lui Emil Săndoi.

Au marcat: Baiaram (2), Mitriță (42, 49), Cicâldău (78) / Roman (45+1)

Universitatea Craiova, cu Mirel Rădoi pe bancă, la fel de dependentă de Alex Mitriță!

În prima repriză, oltenii au început tare. Ștefan Baiaram a deschis scorul, în minutul 2. Energia alb-albaștrilor a mai ținut doar câteva minute. Apoi, oaspeții au început să rupă jocul, dar și să pună presiune. Alex Cicâldău nu reușește să ofere calitatea pe care o așteaptă suporterii. Lyes Houri a fost motorul principal al echipei, la mijlocul terenului, dar în față, tot Alex Mitriță a strălucit. Liderul trupei din Bănie a majorat avantajul formației sale, în minutul 42, cu o execuție de excepție. 3 minute mai târziu, Alin Roman a redus din diferență, după o debandadă în apărarea gazdelor.

Universitatea Craiova a început tare și partea secundă. Același Alex Mitriță a avut o nouă sclipire și a trimis mingea în poarta ieșenilor, în minutul 49. Trupa din Bănie a scăzut, din nou, ritmul, după ce a marcat. Ieșenii au încercat să pună presiune, dar nu le-a ieșit. În minutul 79, același Alex Mitriță a centrat, iar Alex Cicâldău a marcat, reușind să mai șteargă puțin din amintirea jocului mai puțin reușit. Ultimele 10 minute ale meciului au fost dominate clar de elevii lui Mirel Rădoi, care au irosit multe ocazii importante. Partida s-a terminat cu scorul de 4-1.

Universitatea Craiova – Poli Iași:

Universitatea Craiova: L. Popescu – Mora, Zajkov, Badelj, Bancu – Cicâldău, Screciu, Houri – Baiaram, Safira, Mitriță. Rezerve: S. Lung Jr., Gașpăr, Păcurar, Stoian, Nchama, Căpățînă, Mekvabishvili, Oshima, Bană, Barbu, Koljic, Lukic. Absenți: Maldonado (suspendat). Antrenor: Mirel Rădoi.

Poli Iași: J. Fernandez – Guilherme Soares, F. Ilie, Da Silva, Ispas – Adăscăliței, Bordeianu, Gouet, Gheorghiță – Roman, Goncalves. Rezerve: Ailenei, M. Tănasă, Ciobanu, Ștefanovici, Samayoa, Garobbio, Camara, Umar, Creț. Antrenor: Vasile Miriuță.

Arbitru: Horia Mladinovici. Asistenți: Ioan Corb și Raul Ghiciulescu. Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan. Arbitru AVAR: Alexandru Cerei. Stadion: „Ion Oblemenco”. Arbitru: Mladinovici Horia Gabriel (Bucureşti).

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.