21.7 C
Craiova
miercuri, septembrie 27, 2023

FOTO. Capitolul la care Craiova este peste Napoli, Real Madrid și Liverpool!

Devis Mangia a adus un mare plus echipei. Universitatea Craiova își domină majoritatea adversarilor, fapt care reiese și din cifrele InStat.

 

Universitatea Craiova este pe locul 30 într-un top al formațiilor din cele mai puternice întreceri europene. Este vorba de clasamentul posesiei ce are în vedere timpul efectiv de joc.

 

Cifrele sunt furnizate de InStat și au în vedere primele 22 de etape, când oltenii au avut o medie a posesiei de 59,2%. Aceasta ar crește o nuanță dacă adăugăm și celelalte 3partide oficiale din 2018: 53% cu Dinamo, 69% cu Sepsi și 57% cu Voluntari, ceea ce conduce la o medie în aceste jocuri de 59,6%. Însă astfel de transformări ar surveni și la celelalte formații, așa că mizăm pe cifrele exacte oferite de InStat.

Universitatea Craiova, la masa bogaților

 

Clasamentul posesiei este dominat de Manchester City (69%), urmată de Celtic Glasgow (68%) și Șahtior (67,3%). Cu 59,2%, Universitatea Craiova este în fața unor formații precum AS Roma, Napoli, Real Madrid, Arsenal sau Liverpool. Din campionatul intern, în acest top este peste olteni, FCSB care, cu 61,7%, este pe locul 12 în iararhia generală.

 

Ierarhia posesiei relevă faptul că oltenii își domină majoritatea adversarilor, controlând teritorial partidele din Liga 1.

Gardos va juca la Universitatea Craiova! Anuntul oficial!

Loading RSS Feed
Cosmin Cojocareanu
Cosmin Cojocareanuhttps://3minute.net
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

32,055FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
Loading RSS Feed

Latest Articles