12.6 C
Craiova
joi, aprilie 25, 2024

FOTO! O făcură și p-asta. Oltenii se apucară de curățenie

S-au mobilizat și-au plecat la treabă! Oltenii sunt cei mai buni dintre români și la capitolul curățenie!

Cu mic, cu mare, încă de dimineață voluntarii olteni și-au pus mânușile, au luat câte-un sac menajer, și-au plecat la..strâns deșeuri! Prima oprire – comuna Goicea, Dolj. Echipați, dar și grăbiți să-și termine datoria, au plecat la marginea comunei, unde se afla renumitul gunoi.  Primarul localității, dar și vice-președintele Consiliului Județean, Oana Bică, au dat o mână de ajutor. După ce primarul a deschis activitatea cu un discurs în care depăna amintiri, voluntarii n-au mai pierdut timp și s-au apucat de curățenie. Câțiva dintre cei prezenți au practicat aruncatul cu privirea. Și nu pentru că n-ar fi vrut să pună osul la treabă, ci pentru că nu erau saci menajeri îndeajuns. Și cum cineva strigă să mai aducă saci, o doamnă drăguță îi face semn să tacă, că „se aude pe cameră”. „Hai că jumătate dintre noi sunt fotografi”, constată un bătrân. Și se duc oltenii noștri să strângă gunoiul, să-l sorteze si să-l lase pe marginea drumului. Asta ca mai apoi, să aștepte utilajele, să vină să le preia. Dar ce să vezi? Două căruțe își fac apariția și încarcă gunoiul. Că tot era „plin” de fotografi, s-or fi gândit oamenii să-și facă meseria. Și anume, poze. Normal, nu puteai face oricui, pentru că doamnei nu-i stă bine îmbrăcată așa, adunând gunoiul. „Cum să-mi faci poze aici? Vă rog frumos, ce înseamnă asta? E o blasfemie!”.

În Preajba, treaba a mers mai bine. Un bărbat cu un bolid de lux a oprit și i-a dat unui copil, care strângea gunoiul, 50 de lei. Faptele bune s-au făcut și de Ziua Mondială a Curățeniei. World Cleanup Day este cea mai mare mișcare civică de pe glob.

Citește și Record pentru CFR: Aproape 10 ani de întârziere!

 

Related Articles

Accesează-ne și aici!

Latest Articles