Genoiu: „Luci, oprește căldura!” Ziarist Gds: „Oprește-o, că suntem obișnuiți!”

Așa a început conferința de presă pe tema lipsei agentului termic din caloriferele craiovenilor. Afectați: 200.000 dintre ei și peste 90% din unitățile școlare. Primarul Mihail Genoiu a explicat unde este buba și a spus când se va rezolva problema.

 

În cadrul întâlnirii cu reprezentanții media, Genoiu a explicat de ce au oltenii caloriferele reci: „Nu ține de noi, ci de Centrala Termică Craiova 2. S-a decuplat cazanul doi. Sunt probleme de administrație ale lor, pentru că au intrat în iarnă cu un singur grup funcțional din cele două. Eu m-am întâlnit cu domnul Vișan, secretar de stat în cadrul Ministerului, care m-a asigurat că în această seară, la orele 22:00-23:00 se va remedia problema de la grupul 2, iar mâine dimineață se va da drumul și la grupul 1. Noi nu am avut nicio implicare, nu a depins de noi. Este problema lor, dar ne pare rău de disconfortul creat craiovenilor. Din ce am înțeles, problema principală pentru care nu au fost pregătiți constă în faptul că s-a reparat un rotor, undeva la București, la singura unitate care se ocupă cu așa ceva, și a venit cu o lună întârziere la Centrală. Mi s-a comunicat totodată că era foarte scump de achiziționat un alt grup, undeva la 80 de milioane de euro”.

 

131 de milioane de euro, bani europeni, vor intra în Craiova. Direcțiile le-a prezentat Mihail Genoiu: „În ceea ce privește capitolul depunere proiecte europene suntem la capacitate maximă. 3,5 milioane de euro vor merge la anveloparea celor 18 blocuri, 2,5 milioane de euro la Casa Rusănescu, 2 milioane de euro la școlile Țițeica și Eliade, alte 4,5 milioane euro la reabilitarea termică a spitalului Victor Babeș, 2,4 milioane la Filantropia, 2,5 milioane de euro la grădinițele Floare Albastră și Piticot, proiectul Arca înseamnă alte 642.000 euro, Parcul Romanescu 10,5 milioane de euro, tramvaie – 45 milioane euro, autobuze – 55 milioane euro”. Drept pentru care l-am întrebat pe primar dacă se poate dezvolta orașul Craiova fără fonduri europene: „Foarte greu, aproape imposibil”.

 

Genoiu a dat de veste că se va tăia panglica la cantonamentul celor de la CS Universitatea: „La finalul acestei săptămâni vom inaugura cantonamentul din Lunca Jiului. Vă spun că nu există o baă de cantonament atât de bine pregătită pentru recuperarea sportivilor precum cea pe care o vom avea noi”.

 

 

 

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *