Universitatea Craiova începe să semene cu echipa lui Adrian Mititelu, iar Gică Craioveanu îi atrage atenția lui Mihai Rotaru!
Gică Craioveanu critică decizia pe care Mihai Rotaru a luat-o în trecut, când l-a lăsat pe Sorin Cârțu să plece de la Universitatea Craiova, după ce gloria clubului din Bănie a fost aleasă în funcția de președinte chiar de suporteri, prin vot. Patronul alb-albaștrilor voia să decidă el tot la echipă, strategie ce începea să semene cu cea aplicată de Adrian Mititelu, la FCU Craiova.
Acum, Sorin Cârțu a revenit la Universitatea Craiova, iar Gică Craioveanu salută această decizie. „Grande” este de părere că orice club înconjurat de foștii fotbaliști pot face performanță.
Gică Craioveanu știe de ce antrenor are nevoie Universitatea Craiova
Gică Craioveanu critică o decizie luată de Mihai Rotaru la Universitatea Craiova!
„Ar fi fost un lucru pozitiv ca el să aibă o funcție importantă. El ar trebui să ia decizii și ar trebui să fie mult mai aproape de echipă și de Costel. Nu e ușor să găsești. Mie îmi plac cluburile care sunt înconjurate de oameni care au fost fotbaliști și știu cu ce se mănâncă. Sorin Cârțu a fost singura persoană care a candidat (n.r. în aprilie 2022).
Eu cred că Mihai Rotaru nu a fost de acord cu parcursul echipei și a vrut să fie unicul care decide. Nu prea am înțeles nici eu acele alegeri. Dacă suporterii aleg acel președinte, atunci trebui să ai încredere. De ce e pus acolo, să figureze, să ce? Sorin Cârțu e una dintre embleme. El dacă e acolo ar trebui ca cei de acolo și copiii să învețe de la el. El e ultimul campion al Craiovei, în 1991”, a spus Gică Craioveanu, la Digi Sport Special.
Presiune pe umerii lui Constantin Gâlcă
Reinstalarea lui Sorin Cârțu e o presiune în plus pe umerii lui Constantin Gâlcă. Președintele onorific al clubului a criticat multe dintre deciziile antrenorului, înainte să se întoarcă în Bănie. „Sorinacio” nu doar că analiza dur evoluțiile alb-albaștrilor, dar se și declara surprins de alegerile pe care tehnicianul le-a făcut, în unele momente. Cei doi sunt nevoiți să colaboreze acum.
