Oltenii încă se cred cei mai buni și niciun antrenor nu mai pare suficient de valoros pentru preferații lui Gică Craioveanu!
Pe data de 8 aprilie, cu două zile în urmă, fostul internațional Gheorghe Craioveanu (56 de ani) a comunicat în cadrul emisiunii Liga Digisport că dezamăgirea produsă de înfrângerea Universității Craiova cu FCSB, scor 0-2, a condus la demiterea antrenorului Ivaylo Petev (48 de ani), conform DigiSport.
Gică craioveanu nu este bucuros de schimbarea antrenorului, dar crede că decizia nu avea cum să fie alta
Clubul din Oltenia nu a confirmat încă această schimbare. Iar deoarece anterior au existat discuții despre această posibilă modificare, pare că este mai degrabă un zvon.
Cu toate acestea, miercuri, informația s-a dovedit a fi adevărată. Chiar dacă patronul Mihai Rotaru a repetat în mai multe rânduri că îl susține pe antrenorul bulgar și că nu se punea problema demiterii acestuia.
Pavel Badea continuă să critice deciziile lui Mihai Rotaru!
Pare că eliminarea din Cupa României, în urma scorului de 0-1 în fața Oțelului, a fost momentul decisiv, iar amânarea schimbării a fost determinată doar de timpul foarte scurt până la meciul cu FCSB.
Fostul mare internațional român Gică craioveanu nu este bucuros de schimbarea antrenorului, dar crede că decizia nu avea cum să fie alta. ”Ivaylo Petev nu este un antrenor rău. Dar nu știa unde vine. Rezultatele nu au fost cele pe care le așteptam noi, suporterii și foștii jucători ai clubului, care de atâta amar de vreme așteptăm un titlu de campioană. La Craiova este ceva special, este stat în stat. Rezultatele sunt așteptate peste noapte.
Petev și-a luat la revedere de la jucători miercuri la prânz, la antrenament
Sper ca acum să vină un antrenor care să poată antrena această echipă și care să obțină rezultate. Nu mă bucur că a fost dat afară Petev, nu-mi place când sunt demiși antrenorii, dar era de așteptat”, a comentat, pentru Digi Sport, Craioveanu.
Petev și-a luat la revedere de la jucători miercuri la prânz, la antrenament. Echipa are liber până joi după-amiază. Când fotbaliștii se vor pregăti înaintea intrării în cantonament. Alături de Petev au mai plecat ”secunzii” Kozlic Admir și Adi Adilovic, plus Csaba Gabris, preparator fizic
Partida Universitatea Craiova – Farul este programată vineri, de la 20:30. Probabil că pe banca oltenilor va fi un antrenor interimar, unul dintre Corneliu Papură, Dragoș Bon și Ionuț Stancu. Un nume vizat de Rotaru este cel al lui Costel Gâlcă, liber de contract după despărțirea de polonezii de la Radomiak.
