Sărbătoritul zile vrea un cadou din partea echipei sale de suflet!
Gică Craioveanu știe de ce antrenor are nevoie Universitatea Craiova
Gică Craioveanu e alături de Adrian Mititelu: „Sper să fim prieteni toată viața”
Gică Craioveanu împlinește pe 14 februarie 57 de ani și așteaptă un cadou din partea echipei sale de suflet. Grande a spus că va urmări meciul Craiovei, contra celor de la Oțelul Galați.
Gică Craioveanu vrea un cadou din partea Universității Craiova: „Fără discuții!”
Gică Craioveanu spune că și-ar dori ca Universitatea Craiova să obțină a patra victorie consecutivă și mărturisește că îi place atitudinea pe care echipa o are sub comanda lui Mirel Rădoi.
Acesta l-a remarcat pe Lyes Houri și crede că este un câștig pentru Universitatea Craiova.
„Mi-aș dori o victorie cu Oțelul, fără discuții! O victorie ca să continuăm traseul foarte bun din ultimele etape. Sunt trei victorii la rând, sper să vină a patra. Au fost momente bune de joc, îmi place atitudinea băieților cu Mirel Rădoi.
Mi-a plăcut Houri, eu zic că este un câștig pentru echipă. Au fost și momente mai puțin bune spre exemplu, U Cluj ne-a dominat în 10, ceea ce nu ar trebui să se întâmple. Dar imaginea este una buna și sper să continuăm așa, cele nouă puncte ne-au dus pe primul loc pentru o zi”, a declarat Gică Craioveanu, pentru Fanatik
Gică Craioveanu a dezvăluit cum își va petrece ziua de naștere
Gică Craioveanu își va petrece ziua de naștere alături de familie și prieteni, în Spania. Totuși, Grande nu va rata meciul echipei sale de suflet și va sta în fața televizorului atunci când oltenii vor începe partida
„Mă simt foarte bine, sănătos și voinic. Am norocul să fac ce îmi place, adică să fiu lângă fotbal, să comentez și să văd meciuri. (n.r. – Ce planuri aveți pentru 14 februarie?) O să fac mișcarea de dimineața, asta e fundamentală pentru mine.
După o să mă văd cu copiii, seara o să văd meciul Craiovei și după o să cinez cu prietenii. La mine totul e imprevizibil, înainte îmi planificam lucrurile. Acum e binevenit tot ce se întâmplă, nu mă închid într-o carapace, sunt deschis la absolut tot”, a mai spus Gică Craioveanu pentru sursa anterior citată.
