Edi Iordănescu, actual selecționer, nu și-a prelungit înțelegerea cu FRF, iar Gică Hagi a explicat de ce are nevoie România!
Gică Hagi a subliniat câteva aspecte pe care un selecționer trebuie să le urmărească la echipa națională. Acesta a menționat grupul, selecția bună a jucătorilor și omogenitatea. El poate fi următorul antrenor al tricolorilor, dacă renunță la a mai fi în conducerea clubului Farul. Federația l-a dorit și în trecut, după plecarea lui Rădoi, dar „Regele” a refuzat.
Edi Iordănescu nu și-a prelungit încă înțelegerea cu Federația Română de Fotbal. Selecționerul va lua o decizie după Campionatul European. Sunt șanse mari ca acesta să plece indiferent de rezultatele pe care tricolorii le vor obține. Dacă se vor face de râs, tehnicianul va pleca liniștit. Dacă vor trece de grupe, antrenorul se poate retrage în glorie, fără să riște o ratare ca calificării la viitorul Campionat Mondial.
Gică Hagi a vorbit despre postul de selecționer al României
„Nu am de unde să știu, n-am cum să răspund. Din punct de vedere tehnic, n-am cum să-mi dau cu părerea despre antrenor. Nu lucrez acolo, nu știu ce e mai bine pentru echipa României, nu sunt în Federație. Aș face o greșeală dacă mi-aș exprima vreun gând legat de acest aspect. E normal să-ți propui foarte mult, să ai încredere, să ai curaj. Trebuie să te duci, dar trebuie să fii conștient că întâlnești echipe foarte bune. La un turneu final, jucătorul trebuie să știe că trebuie să fie competitiv pe ambele faze.
Fiecare antrenor are viziunea lui. Eu știu că România are nevoie de un grup bun, care să producă rezultate. Columbia are un lot bine stabilit. Eu cred că secretul succesului stă în a știi să selectezi jucătorii care au arătat că au potențial foarte mare, că sunt cei mai buni din România, care pot să reprezinte România. Ai nevoie de omogenitate, de relații de joc, lucruri care nouă… Suntem pe drumul bun, dar trebuie să mai muncim”, a comentat Gică Hagi la Digi Sport Special.
La națională joacă cei mai buni, dar toți vorbesc despre omogenitate
Se pare că cea mai mare problemă a naționalei României este legată de omogenitate. De ce? Pentru că fotbaliștii nu se impun constant la echipele de club, mai ales în străinătate. Astfel, după ce la lot se formează un grup valoros, unii dintre tricolori pierd primul 11 la formațiile lor și, automat apar discuții. Este cazul lui Ianis Hagi, care mai mereu a venit la națională din postura de rezervă. Acum, în această situație este și Drăgușin, dar mai sunt și alte cazuri, precum Rațiu, Moldovan sau Poșcaș.
- Edi Iordănescu nu-și prelungește contractul cu FRF!
- Gigi Becali vrea să scape de vedeta echipei: „Poate ne înțelegem, nu e genul care să tragă de contract”
- Se face transferul lui Paul Anton!
- Martic, despre prelungirea contractului: „Domnul Rotaru știe ce gândesc eu!”
- Mititelu a negociat cu Rădoi! De ce a picat mutarea: „Ținem foarte mult la