Gică Hagi este văzut de Gigi Becali drept mai valoros decât Mircea Lucescu!
Deși în 2007 a avut un conflict dur cu Gică Hagi, Gigi Becali a declarat că tehnicianul celor de la Farul Constanța este cel mai valoros antrenor din Liga 1. Patronul roș-albaștrilor îl vede pe Hagi peste Mircea Lucescu, considerat de mulți cel mai mare antrenor român.
Gigi Becali, cuvinte la superlativ pentru Gică Hagi
Campion sezonul trecut cu Farul, Gică Hagi este acum lăudat de Gigi Becali. Finanțatorul celor de la FCSB este de părere că fostul număr 10 al naționalei este cel mai bun antrenor din campionatul românesc și l-a comparat pe acesta chiar și cu Mircea Lucescu.
„Eu nu sunt încă la unghia mică a lui Gică (n.r Hagi). Ce am făcut eu? Gică este cel mai mare la ora asta. Nu? Poate este și mai mare decât Lucescu, nu știm asta. Lucescu a făcut performanță, dar a făcut cu bani. Gică Hagi a făcut fără bani!”, a declarat Becali, citat de DigiSport.
Totuși, patronul roș-albaștrilor consideră că Hagi și-a atins deja potențialul maxim la Farul și că ar trebui să fie mai mult decât recunoscător pentru ce a reușit la gruparea de la malul mării.
„Eu spun să zică «mersi» că a luat două campionate, dar cât să mai facă? A scos untul din ei!”, a mai spus Becali, conform sursei citate.
Becali și Hagi, la cuțite în 2007
Naș și fin, Gică Hagi și Gigi Becali au avut un conflict dur în 2007, pe când „Regele” se afla pe banca tehnică a Stelei. Însă, acesta nu a rezistat mult în funcția de antrenor a roș-albaștrilor, nefiind mulțumit de comportamentul patronului.
„Nu mai puteam. Drumul se închisese. Îmi pare rău, dar mi s-a întins o cacealma. Eu cred că am puterea să i-o spun lui Gigi că nu face bine ce face. Nu numai că ia noţiunea de antrenor, dar nu se opreşte aici. Distruge şi jucătorii. Azi e bun, mâine îl dau afară, sau la divizia C. Din păcate, asta e”, declara Hagi, în 2007, după ce și-a dat demisia de la Steaua.
