Ce i-a transmis Gigi Becali lui Mihai Rotaru, imediat după meciul dintre Universitatea Craiova și FCSB
Gigi Becali a dezvăluit că i-a dat în miez de noapte un mesaj lui Mihai Rotaru, la scurt timp după ce FCSB a umilit-o pe Universitatea Craiova, scor 3-0. Finanțatorul vicecampioanei a explicat ce i-a transmis patronului oltean.
Gigi Becali s-a fălit în fața lui Rotaru
Patronul de la FCSB n-a avut milă de Mihai Rotaru, căruia i-a transmis că-l va ține minte toată viața lui după o asemenea victorie obținută chiar în casa Universității Craiova.
„Acum, avem doi fundași centrali care sunt esențiali în joc. Noi nu aveam fundași centrali. Nu o spun cu răutate, dar ieri am văzut ce a spus Mihai Rotaru, că ne-a urcat pe garduri.
Fotbalul se joacă cu mingea, nu pe gard. Ăla nu e fotbal, e urcat pe gard. Bine, o să spună că e figurativ, dar dacă le spui jucătorilor să îi urce pe gard….
Cum le spunea Lăcătuș înainte „Le rupem gleznele!”, eu le ziceam „Să jucăm fotbal!”. După i-am dat și eu un mesaj „Ți-am dat nanana, să ții minte toată viața ta!”. Aseară, imediat i l-am dat. Nu mi-a răspuns, el nu vorbește două zile după meci. El nu se mai poate compara cu mine la fotbal”, a declarat Gigi Becali la Fanatik.
Rotaru, critici la adresa arbitrilor
Imediat după meci, Mihai Rotaru a lansat acuzații incredibile la adresa arbitrului Marcel Bîrsan.
„Am avut un galben la Badjeli, am avut aceeași situație la Cîmpanu și nu s- adat galben. Am văzut că domul Bîrsan i-a plâns de milă lui Coman pe teren. Când am văzut că nu dă galben la faza cu Cîmpanu atunci am zis „Ok, atunci Bîrsan are alte aspirații în această seară”. Nu dorim să fim prieteni cu arbitrii, dar vrem să fim respectați. Eu cred că suntem cea mai dezavantajată echipă”, a spus Mihai Rotaru, patronul formației Universitatea Craiova, la Digi Sport Special.