Ivaylo Petev, antrenorul Universității Craiova, îi surprinde chiar și pe rivalii de la FCSB, în frunte cu Gigi Becali!
Gigi Becali nu o vede pe Universitatea Craiova o contracandidată la titlu. FCSB are emoții doar cu CFR Cluj și Rapid. Patronul roș-albaștrilor consideră că trupa din Bănie are fotbaliști de valoare. Astfel, el a reușit să îl taxeze pe Ivaylo Petev chiar și fără să îi pronunțe numele antrenorului. Bulgarul nu doar că a avut rezultate slabe la Craiova, dar nici jocul oltenilor nu a arătat prea bine.
Gigi Becali îl taxează delicat pe Ivaylo Petev!
„Emoții ai tot timpul. Când ai 10 puncte avans nu mai ai emoții, când ai 7 puncte iar nu ai emoții. Nu mă gândesc la titlu, mai sunt multe meciuri. Eu mă refer la meci cu meci. Mă uit relaxat la meci, ce-o vrea Dumnezeu. Sunt 10 puncte! Să zicem că pierd un meci, sunt 7. Dar dacă pierd ei, se face 13. Dacă ai echipă slabă, dar am echipa pe care o am și nu-mi mai e teamă.
Noi trebuie să facem o comparație. Care e comparația? Ce joacă Voluntari cu alte echipe și ce joacă cu noi. Universitatea Craiova nu mai intră în cărți pentru titlu. Nu ar fi diferența de puncte, deși e foarte mare. Când o echipă ca Petrolul, nu zic că e o echipă slabă, dar Craiova cu orice echipă de la locul 4 în jos Craiova trebuia să domine jocul. Dacă mai are pretenții trebuie să câștige meciurile astea sau să le piardă cu ghinion, dar au fost dominați de Petrolul. Nu știu ce se întâmplă, dar jucătorii sunt foarte valoroși”, a declarat Gigi Becali, la TV Prima Sport.
Craiova încă speră
Mihai Rotaru vrea locul trei. Totuși, jucătorii încă speră să fie campioni. Sunt optimiști, dar orice se poate întâmpla în play-off. După înjumătățire, alb-albaștrii pot recupera destul de repede. Două victorii în meciurile directe cu FCSB și rezultate bune cu celelalte adversare pot răsturna clasamentul imediat.
