Gigi Becali și-a luat adio de la Băluță! „Am renunțat definitiv”

gigi becali
Catalin Anghel
2 Min Read

Patronul roș-albaștrilor, Gigi Becali, și-a luat gândul de la căpitanul Universității Craiova. Tatonările pentru Băluță s-au încheiat.

Gigi Becali și-a pus în cui pofta pentru Băluță. Potrivit spuselor patronului roș-albaștrilor la Digi Sport, conducerea Universității Craiova i-a mărit clauza de reziliere căpitanului oltenilor. Povestea cum că fotbalistul ar putea merge la FCSB a luat sfârșit.

„Băluță are clauza 6 milioane. I-au mărit clauza. Probabil au fixat-o așa și nu spuneau, ca sa tot vorbesc eu sa îi măresc cota. Hai sa uitam de Băluță, eu unul am uitat. I-au mărit salariul probabil, așa sunt convinși că nu mai pleacă la Steaua. Au procedat bine. Sunt siguri ca la Steaua n-are cum să ajungă. E bine si pentru mine, eram pe muchie să plătesc 3 milioane și e o suma mare”, a spus Becali la Digi Sport.

Gigi Becali renunță! Băluță, drum liber spre străinătate!

După ce varianta FCSB a fost anulată, Băluță poate să stea cu gândul la Universitatea Craiova până la finalul campionatului. În vară, căpitanul oltenilor poate să plece la o echipă din străinătate, potrivit spuselor lui Marcel Popescu.

„E un jucător care, după Vătăjelu și Ivan, va pleca afară la finalul sezonului și va fi indiscutabil un jucător al naționalei. Capitalul de iubire pe care îl are Băluță sparge orice clauză de reziliere. N-am nici emoții, nici griji”, a spus președintele Craiovei.

Sursă foto: adevarul.ro

Citește și: Mangia, probleme înaintea meciului cu Sepsi! Absent de marcă în tabăra oltenilor!

Share This Article
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.