Giovanni Costantino, după retrogradarea lui Mititelu: „Nu m-a ascultat”

Claudia Grosu

Antrenorul demis de olteni, Giovanni Costantino, a vrut să dea afară jucătorii care făceau probleme, dar nu a fost lăsat!

Giovanni Costantino a petrecut doar trei luni în fruntea echipei oltenilor. Italianul și-a semnat contractul cu FCU Craiova pe 16 octombrie și a fost demis pe 28 februarie, după ce a condus echipa de 18 ori și a obținut o medie de 1.33 puncte pe meci, conform datelor furnizate de site-ul specializat Transfermarkt.

Giovanni Costantino a dezvăluit că a monitorizat câteva dintre partidele echipei FCU Craiova

În seara de duminică, FCU Craiova s-a confruntat cu FC Hermannstadt pe teren propriu, la stadionul „Ion Oblemenco”. După cele 90 de minute de joc, echipa oaspete din Sibiu a câștigat cu 3-1, iar FCU Craiova a fost retrogradată în eșalonul secund, ocupând chiar ultima poziție în clasamentul play-out-ului Superligii României.

Giovanni Costantino a dezvăluit că a monitorizat câteva dintre partidele echipei FCU Craiova și nu s-a abținut să critice deciziile patronului Adrian Mititelu. Antrenorul a adăugat că, în timpul mandatului său, a căutat soluții pentru a îmbunătăți performanțele echipei, dar a subliniat că nimeni nu i-a ascultat sugestiile.

Louis Munteanu semnează contractul carierei!

”Am văzut că FCU a retrogradat. Am urmărit câteva meciuri după ce am plecat. Îmi pare foarte rău pentru club, pentru jucători şi pentru fani, pentru pasiunea pe care o au. FCU nu avea o echipă care să retrogradeze. Din păcate, sunt unele situaţii care, văzute din interior, sunt înţelese. În ianuarie, după acea serie de victorii, am spus că avem nevoie de o pregătire diferită, dar nimeni nu m-a ascultat.

În februarie am cerut să aducem câţiva jucători, dar nu s-a întâmplat. Am spus că cineva din echipă trebuia să fie exclus, dar nu am fost ascultat. Nu dau niciun nume, spun doar că nu am fost ascultat. Am spus că dacă nu sunt ascultat, echipa riscă să retrogradeze. În schimb, mi s-a spus că fără jucătorii pe care eu voiam să-i dau afară echipa ar retrograda. Dar am avut dreptate eu”, a spus Costantino, potrivit Fanatik.

Ultrașii lui FCU au continuat prăpădul și în exteriorul arenei

Spre finalul partidei din Bănie, galeria lui FCU Craiova a început să rupă scaunele și să le arunce pe suprafața de teren. Din peluză s-au putut auzi și scandări împotriva lui Adrian Mititelu, patronul clubului.

După fluierul de final al lui Marian Barbu, ultrașii lui FCU au continuat prăpădul și în exteriorul arenei, iar Jandarmeria din Craiova a emis un comunicat în care a evidențiat ce sancțiuni a impus după ”jihadul” din oraș.

”Jandarmeria Craiova a sancționat cu interzicerea accesului la competițiile sportive, pe o perioadă de șase luni, respectiv un an, șapte suporteri care au aruncat în direcția suprafeței de joc cu scaune și materiale pirotehnice și au introdus bannere cu conținut obscen pe stadionul ‘Ion Oblemenco’”, se arată în comunicatul Jandarmeriei, potrivit GSP.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.