24.8 C
Craiova
marți, iulie 8, 2025

Fără girofare albastre pentru ANAF și Ministerul Public

Autovehiculele ANAF și Ministerul Public nu mai pot folosi girofare albastre, potrivit unei modificări legislative.


Președintele a promulgat, miercuri, Legea de modificare a OUG privind circulația pe drumurile publice, care prevede eliminarea autovehiculelor ANAF și cele ale procurorilor din Ministerul Public din categoria autovehiculelor care pot folosi semnale speciale de avertizare luminoase albastre, informează economica.net

„Sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase pentru lumina albastră – autovehiculele aparţinând poliţiei, jandarmeriei, poliţiei de frontieră, serviciului de ambulanţă sau medicină legală, protecţiei civile, Ministerului Apărării Naţionale, unităţilor speciale ale Serviciului Român de Informaţii şi ale Serviciului de Protecţie şi Pază, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă”, prevede modificarea adusă ordonanței.

Legea mai prevede, de asemenea, că inspecţia tehnică periodică se efectuează în staţii autorizate sau în reprezentanţe RAR, conform legislaţiei în vigoare.

spot_img

ULTIMELE STIRI