4 C
Craiova
duminică, decembrie 4, 2022

Craiova pierde, din nou. Rădoi suferă și speră!

Eliminați din Conference League, oltenii se fac de râs în Liga 1 până să facă Rotaru transferuri pe bani serioși!

CS Universitatea Craiova a luat bătaie, în deplasare, de la Hermannstadt, scor 1-0. Oltenii lui Rădoi au arătat a echipă de pluton, atacanții aproape că nu au ajuns să șuteze spre poarta adversarilor, în timp ce fundașii au lăsat impresia că sunt deranjați de ploaie. Mirel Rădoi pierde încă 3 puncte și nu are decât să spere că Rotaru va băga mâna în buzunar pentru câteva transferuri adevărate. Căpățână, Vînă sau Nistor nu par jucători cu care se poate câștiga un titlu.

În prima repriză, oltenii au avut posesia, iar sibienii ocaziile. Au fost 45 de minute intense, în care arbitrul a acordat 5 cartonașe galbene: Butean, Stoica și Opruț la gazde, Papp și Hanca șa oaspeți. Trupa din Bănie a avut un singur șut pe poarta adversă, în timp ce adversarii alb-albaștrilor l-au pus pe Lazar la încercare de patru ori. Totuși, cele două echipe au intrat la vestiare la egalitate, scor 0-0.

Partea secundă a început cum nu se putea mai rău pentru Craiova. Mitrea a greșit o pasă, adversarii au profitat și au deschis scorul prin Paraschiv, în minutul 50, după ce cu 4 minute mai devreme, arbitrul mai anulase un gol al gazdelor. CS Universitatea a început să pună presiune, din ce în ce mai mult, din minutul 75, când elevii lui Rădoi și-au dat seama că situația devine tot mai complicată. Totuși, fără rezultat, pentru că alb-albaștrii nu au reușit nici măcar să egaleze, iar Hermannstadt a câștigat meciul cu 1-0.

Hermannstadt: Muțiu – Butean, Antoche, I. Stoica, Opruț – Biceanu, Mino Sota, Alhassan – P. Petrescu, D. Paraschiv, C. Popescu. Rezerve: Uțiu – Issah, Etienne, Al. Răuță, Balaure, Năstăsie, Oroian, Hora, Buhăcianu. Antrenor: Marius Măldărășanu. Au intrat pe parcurs: Oroian (Popescu). Buhăceanu (Petrescu), Răuță (Alhassan), Balaure (Paraschiv), Năstăsie (Biceanu).

CS Universitatea Craiova: Lazar – Papp, Mitrea, Screciu – Hanca, Al. Crețu, Mateiu, N. Bancu – Baiaram, Koljic, An. Ivan. Rezerve: I. Popescu – Găman, Vătăjelu, Martic, Căpătînă, Vînă, Nistor, Cîmpanu, Markovic. Antrenor: Mirel Rădoi. Au intrat pe parcurs: Vînă(Baiaram), Căpățână(Hanca), Nistor (Mateiu), Cîmpanu (Crețu), MArkovic (Koljic).

Stadion: Gaz Metan (Mediaş). Arbitru: Andrei Florin (Târgu Mureş) / A1: Danşa Ciprian Florin (Satu Mare), A2: Vornicu Adrian (Iaşi) / Arbitru VAR: Marinescu Vasile (Bucureşti), Arbitru AVAR: Savaniu Marcel (Satu Mare).

foto: Facebook/UCVOficial

Loading RSS Feed
Powered by Custom News Feed
Catalin Anghel
Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

32,027FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Latest Articles