Conflictele cu galeria! Ce s-a întâmplat la finalul meciului cu Hermannstadt!

Toți știu că oltenii au sângele mai iute! Finalul partidei dintre Craiova și Hermannstadt i-a prezentat pe olteni, din nou, în conflict cu unul dintre fotbaliștii Universității!

Așteptările erau mari încă de la începutul acestui sezon, așa că dezamăgirea suporterilor este din ce în ce mai mare, odată ce echipa nu demonstrează. Craiova a remizat cu Hermannstadt, chiar pe teren propriu, iar craiovenii nu au mai suportat încă un rezultat modest. La finalul meciului, câțiva dintre spectatorii de la Peluza Nord l-au luat la rost pe Nicușor Bancu. Fotbalistul, poate dezamăgit, a reacționat și a avut o răbufnire nervoasă la adresa acelor suporteri. După ce i-au văzut reacția, oamenii de la  Tribuna a doua au început să-l huiduie. Fundașul stânga al alb-albaștrilor a ieșit din teren la braț cu cei din staff, huiduit și înjurat la scenă deschisă.

Ieșirea lui Bancu i-a surprins pe toți, poate chiar și pe Alex Mitriță. Căpitanul echipei este cel mai contestat fotbalist din formația lui Mangia de la meciul cu Gaz Metan, până în prezent. Când Bancu s-a apucat la ceartă cu o parte a suporterilor, Mitriță a încercat să-și calmeze colegul, apoi și-a văzut de treabă și a cântat cu galeria.

Nu este prima dată când un jucător al Craiovei are un conflict cu suporteri!

În trecut, Herghelegiu și Măzărache au trecut și ei printr-o situație asemănătoare, doar că cei doi erau contestați la fiecare partidă. Suporterii îi taxau la fiecare minge bâlbâită, iar Măzărache îi luase chiar locul lui Mihai Dina, cel care a devenit celebru în Bănie după scandarea: „Aleargă Dina!”.

Citește și: SMS-ul lui Mihai Rotaru: „Nu a fost penalti!”

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *