Revenirea momentului îl România: Hervin Ongenda, transferat de o echipă din Liga 1. Patronul clubului a confirmat mutarea!
Hervin Ongenda ajungea la Rapid, în februarie 2023. La finalul sezonului 2022/2023 el și-a încheiat înțelegerea cu formația din Giulești. A fost un moment foarte greu pentru mijlocaș. De atunci, acesta a fost liber de contract, până să semneze din nou cu FC Botoșani. Valeriu Iftime a confirmat transferul și este foarte încântat de mutarea făcută.
Hervin Ongenda a revenit în România
„Sincer, chiar nu știu de ce a fost un an liber. Pentru mine, Hervin este același fotbalist. Nu mă uit niciodată în istoria lui. Dacă mă uitam când l-am adus prima dată la Botoșani, atunci nu îl luam. Știam că a fost la PSG, coleg de la Ibrahimovic și Di Maria. Când l-am luat era grăsuț, dar ați văzut ce fotbalist este.
Acum l-am adus din nou. A vrut să vină la Botoșani, este fit, arată excepțional și foarte ambițios. În două săptămâni cred că este pregătit, poate să apară. Repet, dacă te uiți în istoria lui, nu îl ia nimeni, dar eu am făcut-o. Este un număr 10 pe care îl găsești greu în România”, a spus Valeriu Iftime, potrivit sportpesurse.ro.
Putea fi un super-fotbalist
Hervin Ongenda putea fi un super fotbalist. El și-a început cariera la PSG și se anunța o mare speranță a fotbalului francez. 16 jocuri a prins la prima echipă a campioanei din Ligue 1. După un împrumut la Bastia, mijlocașul a ajuns să fie transferat la Zwolle, în schimbul a 300 de mii de euro. Apoi, el a bifat echipe precum Real Murcia, FC Botoșani, Chievo, Apollon Limassol sau Rapid.
