Hermannstadt îl vinde pe Ianis Stoica pentru 1.500.000 €, iar atacantul e gata să facă pasul la o formație mult mai puternică!
Ianis Stoica este la un pas să prindă transferul la Basel, multipla campioană a Elveției. Conform DigiSport, ocupanta locului secund în acest moment, în clasamentul primei ligi din Țara Cantoanelor, și-a trimis reprezentanți la partida dintre Hermannstadt și Unirea Slobozia, pentru a-l urmări pe vârful în vârstă de 22 de ani.
În iarnă, când s-a pus problema de negocieri cu alte cluburi, sibieni iau cerut nu mai puțin de 1,5 milioane de euro pentru atacant. 9 goluri și 4 assist-uri în 33 de meciuri sunt cifrele lui Stoica în acest sezon.
Ianis Stoica, transferat pentru 1.500.000 €!
Ianis Stoica a fost ținut pe banca de rezerve de Marius Măldărășanu, în meciul cu Unirea Slobozia. El a fost trimit în teren în minutul 59, când i-a luat locul lui Popescu. Antrenorul sibienilor a motivat decizia. Acesta a explicat faptul că jucătorul nu merita să joace încă din startul partidei.
„Nu a jucat azi de la început nu pentru că nu merita, dar a trebuit să fac un prim 11 şi zic că n-am greşit. Are meciuri la U21, după care avem meciul cu Sepsi şi apoi meciul din Cupa României. Nu avem voie să pierdem jucători, pentru că suntem foarte puțini”, a declarat Marius Măldărășanu.
Locul U21 al României:
PORTARI: Otto Hindrich (CFR Cluj), Alexandru Roșca (Dinamo), Vlad Rafailă (US Lecce / Italia);
FUNDAȘI: Darius Oroian (Sepsi OSK), Dan Sîrbu (Farul Constanța), Cristian Ignat (Rapid), Matteo Duțu (AC Milan / Italia), Ümit Akdağ (Toulouse FC / Franța), Matei Ilie (CFR Cluj), Costin Amzăr (Al Nasr / Emiratele Arabe Unite), Andrei Borza (Rapid);
MIJLOCAȘI: Constantin Grameni (Rapid), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia / Cipru), Cristian Mihai (UTA Arad), Alexandru Musi (FCSB), Cătălin Cîrjan (Dinamo), Rareș Ilie (Catanzaro / Italia), Ianis Stoica (FC Hermannstadt), Andrei Gheorghiță (FCSB), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova);
ATACANȚI: Louis Munteanu (CFR Cluj), Ionuț Cojocaru (Farul Constanța).
