Turiștii trebuie să știe că au foarte multe variante de a ajunge de la Gara Craiova, până la Târgul de Crăciun din Bănie!
Turiștii care sosesc în Craiova și doresc să viziteze Târgul de Crăciun din centrul orașului au la dispoziție mai multe opțiuni de transport pentru a ajunge acolo, fiecare oferind un timp de parcurs diferit.
În cât timp ajung turiștii de la Gara Craiova, până la Târgul de Crăciun din Bănie!
Pentru cei care aleg confortul mașinii, drumul de la Gara Craiova până la centrul orașului durează aproximativ 8 minute. Cei care preferă să exploreze orașul la pas pot ajunge la Târgul de Crăciun în aproximativ 33 de minute, pe o distanță de aproape 3 km.
Pârtia de schi din Oltenia, în top 10 destinații pentru iubitorii zăpezii
Pentru turiștii care vor să folosească transportul public, există patru variante:
- Autobuzul 1 – Din stația aflată chiar la Gara Craiova, turiștii pot lua autobuzul 1 și, după ce coboară, mai au doar 11 minute de mers pe jos până la târg.
- Autobuzul E1R și autobuzul 3B – În acest caz, turiștii pot începe călătoria cu autobuzul E1R, apoi să schimbe în autobuzul 3B, având la final o plimbare de 9 minute pe jos până la târg.
- Autobuzul 24 – Turiștii pot merge 11 minute pe jos până la stația autobuzului 24, iar după coborâre vor mai avea de parcurs 10 minute pe jos până în centrul Craiovei.
- Autobuzul 20 – Călătorii pot alege și autobuzul 20, având apoi un traseu de 9 minute pe jos până la destinație.
Târgul va avea loc între 15 noiembrie 2024 și 5 ianuarie 2025
Târgul de Crăciun Craiova 2024 va avea ca temă principală povestea „Frumoasa și Bestia”. Va avea loc între 15 noiembrie 2024 și 5 ianuarie 2025. Fiecare piațetă va fi decorată într-un concept unic. Cum ar fi „Războiul stelelor” sau „Satul lui Moș Crăciun,” cu butaforii și lumini tematice specifice fiecărui loc. Evenimentul va cuprinde mai multe locații din Craiova, inclusiv Piața Mihai Viteazu, Piața Frații Buzești, Teatrul Național, Casa Băniei și Doljana.
Concertele de la Târgul de Crăciun Craiova 2024 vor avea loc în fiecare weekend, în Piața „Frații Buzești,” între orele 18:00 și 20:00. Evenimentele sunt programate pentru datele de 15-16 noiembrie, 22-23 noiembrie, 29-30 noiembrie, 6-7 decembrie, 13-14 decembrie și 20-21 decembrie.
Primarul vrea să modernizeze gara
Olguța Vasilescu vrea să modernizeze Gara din Craiova. „Avem în plan ca în perioada următoare să obținem mai multe terenuri de la Ministerul Transporturilor. Mai precis, de la CFR. Sunt încă străzi în Craiova care nu aparțin de municipalitate și aparțin de CFR. Unde nu putem să facem lucrări utilitare sau să asfaltăm. Am primit asigurări că aceste străzi vor fi aprobate, plus baza sportivă a CFR-ului pe care urmează să o cumpărăm.
Vrem să o lucrăm cu FRF-ul. Vrem și Gara, domnule ministru al transporturilor. Dacă Ministerul nu e capabil să modernizeze această gară, credem că noi putem să o facem prin eforturile administrației publice locale. Astfel încât, unul dintre punctele foarte importante să fie modernizat și să arate ca și restul Craiovei”, a conchis Olguța Vasilescu.