Două la Primărie, două la Prefectură și două la Școala de Fete! Hai să vedem cum sunt repartizate biletele pentru manșa tur a finalei Cupei EHF.
Ultimul act al Cupei EHF este, fără îndoială, evenimentul sportiv numărul 1 al anului. Orice craiovean iubitor de sport ar vrea să fie în Polivalentă. Vor fi în jur de 4.000. Cristian Mitricof, directorul Sălii Polivalente, ne-a explicat cum au fost împărțite biletele.
Noi ne-am luat o foaie și-un pix și ne-am notat. Așadar, potrivit lui Cristian Mitricof, au fost tipărite 4.000 bilete, inclusiv cele VIP. Din acestea 4.000, 1.000 au fost vândute în această dimineață. „Am văzut că erau vreo 500 de oameni la coadă, așa că am luat decizia să dăm maxim 2 bilete pentru fiecare persoană. În total s-au vândut 1.000 de bilete”. Și-au mai rămas 3.000.
Dintre acestea, aici vine bomba: 1.000 au fost solicitate de handbaliste și staff-ul tehnic și… primite!!! O cifră, dacă ne permiteți o apreciere, absolut incredibilă. Și încă 500 la sponsori. (După cum spunea un prieten nici Qatar-ul nu are atât la Barcelona). Și-au mai rămas 1.500.
Apoi la marea împărțeală au intrat în scenă galeriile! Trei la număr! Cea mai importantă a consilierului local PNL Adriana Ungureanu, a.k.a. Vivien. Șefa de la cofetăria Vivien a primit 330 bilete! Peluza Nord – 300, iar „niște băieți care au un grup și au fost în Norvegia” – 40. 40 sunt păstrate pentru adversari, personal EHF și FRH. Grosso modo mai rămân 800.
Intră în scenă câteva cluburi de handbal din urbe, care au participat meci de meci la duelurile din Polivalentă și beneficiază de favorul de a li se păstra. Vin si toate fortele de ordine, care asigura paza – sunt parteneri ai Salii – si solicita personal bilete. Urmează consilierii locali, cu excepția doamnei Ungureanu – care are deja 330 – primar, miniștri etc.