Mirel Rădoi a cerut transferuri noi, iar Mihai Rotaru aduce la Universitatea Craiova încă 6 jucători. Patronul alb-albaștrilor a dezvăluit despre ce fotbaliști e vorba!
Obiectivul lui Mirel Rădoi, pentru sezonul viitor, este unul clar: câștigarea campionatului. Oltenii vor titlul de ani de zile, dar nu reușesc să se mobilizeze suficient. De această dată, toată lumea mare optimistă, în ciuda faptului că alb-albaștrii și-au pierdut vedeta. Alex Mitriță pleacă de la Universitatea Craiova, dar acest aspect ar putea fi pozitiv, în cele din urmă. Ceilalți jucători din echipa ar putea să fie mult mai concentrați pe ceea ce au de făcut. Ei nu se vor mai baza pe sclipirile unei vedete.
Încă 6 transferuri la Universitatea Craiova, anunțate de Mihai Rotaru
Mihai Rotaru spune că e gata să facă 6 transferuri, la Universitatea Craiova. Mai exact, patronul alb-albaștrilor va negocia ultimele detalii pentru a-l cumpăra pe Luca Băsceanu. Tot omul de afaceri a reamintit de faptul că Tudor Băluță e gata să semneze, chiar dacă nu i-a dat numele mijlocașului. Mai mult decât atât, trupa din Bănie aduce doi atacanți, dar și doi fundași centrali.
„Ne mai dorim unul sau doi fundași centrali în funcție de sistemul pe care îl va juca Mirel Rădoi. Este treaba staff-ului tehnic, știu că Mario Felgueiras se ocupă de ceea ce înseamnă departamentul de scouting pe portari. Întotdeauna ne dorim să fim mai buni. În momentul ăsta negocierile noastre sunt avansate cu doi atacanți și un fundaș central. Trebuie să închidem, la mijloc suntem bine ca număr și valoare. Mai vine un jucător la mijloc, bănuiți cine, dar nu vi-l spun acum”, a spus Mihai Rotaru, conform DigiSport.
Mirel Rădoi își face echipă!
Mirel Rădoi a adus jucători de sacrificiu, până acum, care să alerge mult și să fie concentrați pe indicațiile pe care el le oferă de pe bancă. Antrenorul nu mai vrea fotbaliști mici de statură, care să piardă duelurile fizice. Așa a ajuns să îi ceară pe Teles, Crețu și Băluță.
- Universitatea Craiova face 3 transferuri de urgență: „Vrem să îi avem cât mai repede”
- Aioani, Larie și Adrian Petre, transferați la pachet: „Vom lua și la mijloc ceva”
- Mititelu a negociat cu Rădoi! De ce a picat mutarea: „Ținem foarte mult la Dan Vasilică!”
- 4 transferuri anunțate fix înainte de meciul FCSB – Universitatea
