Încă o plecare de la FCU Craiova. Echipa lui Mititelu se dezintegrează

Cosmin Cojocareanu
Adrian Mititelu după meciul Universitatea Craiova – Levski Sofia

Formația lui Adrian Mititelu pierde din ce în ce mai mulți fotbaliști

Ajunsă fără vreo șansă să rămână în Liga 3, echipa lui Adrian Mititelu nu își mai păstrează jucătorii. Oltenii au ajuns într-o situație tragică și pare că nimic nu-i mai poate scăpa din sensul în care se învârt. Aceștia ar fi și aproape de desființare, iar Adrian Mititelu ar pierde din nou echipa. Acum un alt fotbalist străin și-a luat traista și a plecat.

Încă o plecare de la FCU Craiova. Echipa lui Mititelu se dezintegrează

FCU Craiova 1948 a anunțat împrumutul fundașului dreapta Amine Ghazoini la FC Olimpia Satu Mare, valabil până la data de 30 iunie 2026. Ghazoini, în vârstă de 24 de ani, s-a alăturat clubului din Craiova în septembrie 2024, semnând un contract pe un an cu posibilitate de prelungire pe încă trei sezoane.

Înainte de a ajunge în România, Ghazoini a evoluat în diverse ligi din Italia și Belgia, inclusiv pentru echipe precum Frosinone, Torino și Ascoli. În sezonul precedent, a fost împrumutat la Vis Pesaro, unde a jucat 31 de meciuri și a marcat un gol.

„Mult succes, Amine Ghazoini!

Amine Ghazoini a fost împrumutat până la data de 30 iunie 2026 la Olimpia Satu Mare.

FCU 1948 îi dorește mult succes și cât mai multe performanțe!”, a transmis clubul pe rețelele de socializare

Încă un transfer pentru FCU Craiova

FCU Craiova riscă să fie exclusă din campionat! Adrian Mititelu, încurcat de omul lui de încredere!

Se pregătește transferul lui Amine Benchaib!

Share This Article
Follow:
Cosmin Cojocareanu este fondatorul site-ului 3minute.net. A inceput sa lucreze in presa din 2003, la Cuvantul Libertatii, a trecut apoi la mai multe publicatii si televiziuni, intre care Expresul de Sud, Lupa, 3TV, GTV, Jurnalul Olteniei. In 2011 a fondat OlteniaSport, iar in 2017 site-ul 3minute.net. Este absolvent al facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Craiova.