12.3 C
Craiova
miercuri, septembrie 28, 2022

Încă un eșec pentru FCU Craiova. Trică se uită la bagaj!

Scapă cine poate în iarnă. O duzină de jucători sunt pe picior de plecare, dar antrenorul îi poate părăsi înainte!

FCU Craiova a pierdut încă o partidă în Liga 1. Mititelu a crezut că dacă îi dă afară pe Mutu și pe Stiocan va da lovitura, în cele din urmă, cu Eugen Trică. Nu a fost așa. Trupa din Bănie a strâns un singur punct în ultimele trei meciuri, și acelea contra celor de la Dinamo, pe care îi bate toată lumea. Atunci, craiovenii nici nu au putut să marcheze contra formației din „Ștefan cel Mare”, trupă împotriva căreia toate echipele înscriseseră minim un gol în această ediție de campionat.  Acum, alb-albaștrii au pierdut și cu FC Voluntari, scor 0-2, după un meci în care elevii lui Eugen Trică nu au arătat mare lucru.

În prima repriză, alb-albaștrii au avut o posesie mai bună decât cea a adversarilor. Trupa din Bănie a avut și mai multe ocazii la poarta lui Mihai Popa, dar fără ca acestea să fie concretizate. Cele două formații s-au anulat reciproc, iar după primele 45 de minute, echipele s-au întors în vestiare, la egalitate, scor 0-0.

În partea secundă, FCU Craiova a început bine, dar a continuat rău. Trică a făcut primele modificări după minutul 60, iar jocul părea să se schimbe în bine. Totuși, oaspeții au marcat în minutul 77, iar imediat după el, Ion Gheorghe a mărit avantajul ilfovenilor. Duelul dintre FCU Craiova și FC Voluntari s-a încheiat cu scorul de 0-2.

FCU CRAIOVA: Popa- Negru, Kovacic, Diallo, Huyghebaert – Albu, Asamoah, Marquet – Sidibe, Bălan, Bauza. REZERVE: Mogoșanu, Gajic, Vl. Pop, Bușu, Ondaan, Van Durmen, Baeten, Raicea, Compagno. ANTRENOR: Eugen Trică.

FC VOLUNTARI: M. Popa – Ricardinho, Tamaș, Armaș, Briceag – Droppa, Meleke, V. Rață – Nemec, I. Gheorghe, Lopes. REZERVE: Râmniceanu, Achim, Merloi, Helder, Al. Ilie, Al. Vlad, L. Fulop , Costin, Golan. ANTRENOR: Liviu Ciobotariu.

Iarna aceasta poate fi decisivă pentru FCU Craiova. Oltenii riscă retrogradarea dacă nu se mobilizează pentru restul sezonului și nu își fac un lot competitiv pentru play-out. Trică a anunțat că jucătorii ce nu sunt motivați vor pleca, iar președintele clubului a spus că nici Trică nu va sta prea mult dacă nu are rezultate. În prezent, antrenorul nu are rezultate și nu ar fi exclus ca Mititelu să cheme pe altcineva la cârma alb-albaștrilor.

Dacă nu vor fi rezultate nici cu Eugen Trică, despărțirea va fi iminentă! Dar eu sper să-și facă treaba bine, să nu se pună problema. Anul trecut această echipă a promovat cu 5 antrenori și cu 4 etape înainte de finalul Ligii 2, se mai poate vorbi despre vreo regulă? Iar meritul pentru promovare e numai al clubului!”, a fost replica lui Marcel Pușcaș la emisiunea Fotbal Club.

FC Botoșani – CS Universitatea: primul 11 al lui Laurențiu Reghecampf!

Loading RSS Feed
Powered by Custom News Feed
Catalin Anghel
Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

31,152FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă

Latest Articles