Un câmp de luptă mi-e inima acum. Poate că te-am lăsat prea mult timp să mă aștepți sau poate eu te-am tot așteptat. Speranța s-a cam pierdut. De ce? Poate pentru că îmi veneai doar în vise, în timp ce în realitate mă ofileam ca soarele-n apus. Poate pentru că ne iubeam, deși nu ne-am dat motive să o facem.
Ți-o fi plăcând ție să-mi tulburi nopțile, ți-o fi plăcând ție să fii zeul poeziile mele, dar timpul trece fără cuvinte împărtășite, fără șoapte spuse la ureche, fără versuri spuse sub mireasma copacilor înfloriți în primăvară. Trece timpul, ne trecem și noi.
Poate pentru că te-am tot scris, m-am obișnuit așa. Poate ca un nebun ce-și scrie sentimentele despre care se spune că nu se pot descrie în cuvinte, așa te-am scris și eu. Te-am tot prefăcut în cel mai frumos bărbat. Erai frumos pentru că aparțineai sufletului. Sufletul meu cuprinde cu brațele-i sensibile toate ființele frumoase.
Auzi, vreau să-ți mulțumesc pentru că undeva în lumea asta exiști. Îți mulțumesc pentru poeziile frumoase pe care ți le scriu. Îți mulțumesc pentru omul care se presupune că ești, pentru sufletul pe care-l ascunzi sub zâmbetul de cuceritor, un fel de Făt-Frumos pari tu. Îți mulțumesc pentru cuvintele încă nespuse, pentru șoaptele încă nerostite, pentru versurile încă nerecitate.
Îți mulțumesc că ești pe aici pe undeva!
Stefania Dutu
În 3 minute poți să citesti și: Cutremur al inimii – câteva secunde
Promit să mă îndrăgostesc de tine!
VIDEO! Idila dintre antrenor și jucătoare s-a oficializat!
