Programul, înainte de înmormântarea lui Balaci!

Trupul neînsuflețit al lui Ilie Balaci a fost depus la Biserica „Sf. Ilie”, astăzi, în jurul orei 13:00. Peste 150 de oameni au mers să-și ia rămas bun de la Minunea Blondă. Un întreg desfășurător a fost stabilit pentru zilele luni și marți.

Familia Prințului din Bănie a pus la dispoziție programul întregii procesiuni funerare. În acest fel, toți cei care vor vrea să-și ia adio de la legenda Craiovei Maxima să o poată face. Mâine, ora 11:30, va avea loc o slujbă In Memoriam, oficiată de un sobor de preoți din Mitropolia Olteniei, chiar pe gazonul stadionului „Ion Oblemenco”.

Programul, înainte de înmormântarea lui Ilie Balaci

Luni, 22.10.2018

13:00 – depunerea trupului neînsuflețit la Biserica ”Sf. Ilie”
17:00 – plecare spre Stadionul ”Ion Oblemenco”
17:30 – depunerea sicriului la Stadionul ”Ion Oblemenco”
18:00 – slujbă oficiată de un sobor de preoți de la Mitropolia Olteniei.

Marți, 23.10.2018

09:00 – Depunerea trupului neînsuflețit pe gazonul Stadionului ”Ion Oblemenco”
11:30 – Slujbă In Memoriam oficiată de un sobor de preoți de la Mitropolia Olteniei, chiar pe gazon
12:15 – Plecare spre Biserica ”Sf. Ilie”
13:00 – Sosire Biserica Sf. Ilie – Slujba de înmormântare oficiată de un sobor de preoți în frunte cu IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei
14:00 – Plecare spre Cimitirul Sineasca. Cortegiul funerar se va deplasa pe traseul: Biserica Sf. Ilie – Primăria Municipiului Craiova – Universitatea din Craiova – Calea București – Pasajul Suprateran – Str. Amaradia – Str. George Enescu – Cimitirul Sineasca.

Citește și: Ilie Balaci, de la 8 la infinit!

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *