14.5 C
Craiova
duminică, iunie 4, 2023

Cei 5.500 care au luat bilet la Craiova Intencity se zgârie pe ochi!

Deposedate de stadion, cluburile lui Rotaru și Mititelu au devenit agenți fără acoperire la festivalul de muzică din Bănie. Peluza Sud și Peluza Nord, chemate să se întâlnească la Intencity Craiova.

Intencity Craiova se joacă, potrivit surselor noastre, cu tribunele aproape goale. Până acum s-ar fi vândut în jur de 5.500 de bilete în total. De altfel, nu este nici foarte greu de remarcat faptul că festivalul din Craiova pare să se desfășoare după un slogan de pe vremea lui Dinel: „Nimeni la stadion!”. Pe pagina bilete.ro, unde se vând tichetele de acces la concerte, se observă că până acum, două săptămâni și-un pic înainte de începerea operațiunii Intencity nu s-au prea vândut bilete. (de menționat însă că pagina bilete.ro nu redă situația tichetelor vândute pe gazon).

Cu albastru sunt locurile libere

Trimise în pribegie, cluburile craiovene promovează Intencity

Pentru festivalul de muzică din Bănie, atât Universitatea Craiova, cât și FCU Craiova vor trebui să plece în pribegie, unii la Severin, ceilalți la Târgu Jiu. Astfel, suporterii din oraș ai celor două echipe vor trebui fie să bată drumul orașelor mai sus amintite, fie să vadă meciurile favoriților la televizor. Practic, muzica preia puterea pe Oblemenco în fața fotbalului. Cluburile craiovene nu par deloc afectate. Cum nu s-au vândut prea multe bilete, motiv pentru care prima ediție a evenimentului muzical din oraș riscă să devină un fiasco, CSU și FCU s-au alăturat promovării festivalului.

Oltenii ar putea să joace cu Intencity Craiova pe tricouri la meciul cu Zorya

Universitatea Craiova a anunțat pe pagina de facebook că suporterii care au abonament, ori cei care participă la meciul cu Zorya, de joi, pot intra cu 50% reducere la festival. „Surpriză pregătită pentru suporterii care vor achiziționa bilete la duelul cu FC Zorya Luhansk. În baza biletului de acces la meciul de joi și în limita disponibilității locurilor, suporterii vor avea parte de un discount de 50% la achiziționarea tichetelor de acces pentru cel mai mare festival din sudul țării, Craiova IntenCity. Pentru a beneficia de discount, biletul de la jocul cu Zorya trebuie păstrat. De asemenea, în perioada 9 – 14 august 2022, un abonat al Universității Craiova poate achiziționa până la 3 bilete cu reducere 50% la Festivalul IntenCity”, e anunțul celor oltenilor care-l instalară proaspăt pe Rădoi. Ca o metodă și mai agresivă de promovare a spectacolului muzical ne permitem o propunere pentru marketing-ul clubului: Intencity și pe tricouri!

Promovarea făcută de club este și mai ciudată în contextul în care în perioada festivalului din Bănie, echipa are meci acasă, la Severin, cu FC Botoșani.

Clubul lui Mititelu face și el lobby pentru Intencity!

Și FCU Craiova a pus pe facebook mesajul surpriză: „Ești supporter Fotbal Club Universitatea 1948? Hai la Craiova IntenCity pentru trei nopți de distracție garantată, chiar pe Complexul Sportiv din Craiova! Între 9 și 19 august, toți fanii FCU care se prezintă cu abonamentul pentru sezonul 2022-2023 sau cu biletul pentru meciul cu Petrolul Ploiești pe care îl pot achiziționa începând de marțea viitoare beneficiază de 50% discount la bilete și abonamente IntenCity”.

Reducerile oferite de cele două cluburi din Craiova îi fac, cel mai probabil, pe moicrobiștii care și-au luat bilete ori abonamente la preț întreg să se zgârie pe ochi de ciudă.

Reducerile de 50% pentru suporterii care-și cumpără bilet la festival sunt o compensație pentru cele două cluburi craiovene, care vor juca în afara orașului.

O craioveancă a murit, după ce a căzut de la etajul 2!

Loading RSS Feed
Cosmin Cojocareanu
Cosmin Cojocareanuhttps://3minute.net
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

32,055FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img
Loading RSS Feed

Latest Articles