-2.8 C
Craiova
miercuri, ianuarie 19, 2022

Între Mutu și Iordănescu: cine preia naționala României!

Federația are de făcut o alegere, iar Burleanu și Stoichiță au pe listă 7 antrenori!

Șansele ca Mirel Rădoi să continue pe banca naționalei României sunt și mai mici după egalul cu Islanda. Selecționerul a anunțat de luna trecută că pleacă, iar acum, calificarea la baraj este aproape pierdută. Totodată, oamenii de fotbal au început deja să îi ceară demisia lui Rădoi sau să dea indicații în locul acestuia. Este cazul lui Marica (Detalii AICI), dar și al lui Stoichiță (Detalii AICI)

Adrian Mutu este unul dintre antrenorii apreciați de conducerea Federației și ar putea fi următorul selecționer, dacă Rădoi nu se va lăsa convins să-și continue munca. Briliantul își dorește foarte mult să fie pe banca României și are șanse destul de mari.

Un alt tehnician care ar putea să preia munca lui Rădoi este Edi Iordănescu. Becali deja se gândește să scape de el, iar naționala României ar fi locul în care antrenorul ar putea să-și demonstreze adevăratele calități, fără să mai fie condiționat de un buget sau de un patron.

Gică Hagi, Dan Petrescu, Boloni, Victor Pițurcă și Răzvan Lucescu sunt ceilalți antrenori pe care Burleanu și Stoichiță i-ar putea contacta în caz de urgență.

Tu pe cine crezi că va alege Federația? Comentăm împreună pe Facebook

Sorin Cârțu: „Să propunem să se întrerupă campionatul”

Ianis Hagi: „Avem o generație talentată, am demonstrat-o cu vârf și îndesat”

Rădoi își recunoaște greșelile: „Dacă aș juca din nou aș schimba și primul 11”

Stoichiță a dat indicații din tribună. Rădoi a cedat: „Să vină în locul meu”

Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Societate comerciala cu sediul în Craiova, domeniul de activitate confecții-marochinărie, angajează mecanic confecții piele. Salariu: 1000 euro. Condiții; profesionist, experiență.

Relații la tel: 0738/497538

Latest Articles